Archive for the ‘fantasy’ Category

O aventura

Posted: July 28, 2014 by zmolem in fantasy, my book - fragmente

Pe tarmuri nestiute mi se joaca mintea, in timp ce voi imi cereti vrute si nevrute. Eu vi le dau pe toate… Un singur lucru nu va dau, pe mine. Eu sunt al meu unic stapan si, daca vreau, am sa zbor acolo unde doar eu pot si-am sa aduc ceea ce voi nu veti avea vreodata fara ca eu sa va ofer, o aventura!

image

image

image

image

image

image

image

image

image

Fragment 06-07-2014

Posted: June 7, 2014 by zmolem in fantasy, my book - fragmente
Tags: ,

O harmalaie asurzitoare domnea in piata mare din cetate. Toti negustorii fierbeau de furie, si o exprimau cat se poate de zgomotos. Taxele pe vanzarile lunare crescusera din nou, a treia oara intr-o luna, si nici unul nu intelegea unde era protectia pe care principele le-o promisese in urma cu jumatate de an. Liga negustorilor, se afla sub protectia pricipelui Dungark, si oferea casei regale preturi speciale cu conditia ca taxele si impozitele sa fie cat se poate de convenabile pentru cei care faceau parte din faimoasa Liga albastra. Insa in ultima luna taxele crescusera considerabil, de trei ori la rand, si nu intelegea nimeni de ce. Nici unul din mai marii negustorilor nu reusisera sa intre in audienta la principe sau la rege, nimeni nu intelegea ceea ce se petrece. La orele pranzului toti negustorii din Liga albastra, furiosi pe taxele hraparete si scaderea profiturilor, isi retrasera marfurile de pe tarabe si isi inchisera pravaliile.
Ici colo cate un negustor de prin alte orase mai ramasese cu marfa pe tarabe si, vrand nevrand, amenintat de catre mesagerii Ligii, trebuia sa isi stranga marfurile.
Bietii oraseni cautau disperati in tot orasul marfurile de care aveau nevoie. Nu se gaseau cereale, nu se gaseau panzeturi, nu se gaseau legume ori fructe. Iar daca se gaseau preturile erau si de 10 ori mai mari decat fusesera inainte ca Liga sa blocheze vanzarile.
Circulau deja zvonuri sumbre cum ca Liga albastra ar fi cazut in dizgratie dupa ce cativa din negustorii de vaza l-ar fi inselat pe principe, pagubind amarnic vistieria regala. Carciumile, tavernele si hanurile vuiau de zvonuri si nimeni nu stia ce sa mai creada.
Intr-o taverna aflata aproape de intrarea mica in cetate, tocmai intra un grup de mestesugari care,de voie de nevoie, isi inchisesera si ei pravaliile si atelierele, din lipsa de materie de lucru. Gesticulau suparati si cu voci sparte comandara de baut si se asezara la o masa de langa perete. Erau 4 in total, doi mai in varsta si doi mai tineri de buna seama calfele celorlalti.
Taverna era una din cele in care puteai gasi si cersetori si oameni de rand, dar si cate un senior mai curajos care se amesteca in lumea de jos. Taverna arata ca orice taverna din oras, avand o sala mare patrata cu mese lungi cu bancute de lemn pe ambele parti, o tejghea in spatele careia roboteau proprietarul, nevasta lui si inca una sau doua fete care serveau musterii. Podeaua era din pamant batut, pe peretii din piatra erau cateva lampi agatate si cateva sfesnice neaprinse, caci geamurile deschise lasau sa intre destula lumina.
Cei patru mesteri facura o vreme galagie nemultumiti ca bauturile nu soseau mai repede, iar cand fatuca le aduse stacanele pline cu vin o necajira sub privirile dezaprobatoare ale carciumarului, care nu ar fi asteptat mult timp si ar fi poposit in mijlocul lor cu maciuca in mana. Nu de putine ori din taverna lui, musterii plecau batuti bine pentru ca le suparau pe bietele fete. Insa de data asta nu fu nevoie si isi vazu mai departe de lucru.
— Blestemata treaba spuse unul din cei doi mesteri batrani, sa nu ai de unde cumpara o nenorocita de stiva de scandura. Si saptamana asta trebuia sa ii duc seniorului Vrodan sase mese din lemn de stejar.
Lua o inghititura zdravana da vin si puse cu zgomot stacana pe masa. Era mic de statura, cu par rar si cu o chelie generoasa, plina de pistrui si de alunite. Celalalt era mai inalt decat el cu un cap si inca pastra urme de tinerete in priviri desi chipul ii era la fel de imbatranit ca si al tamplarului. Cele doua calfe, baieti tineri, taceau aratand respectul cuvenit celor doi mesteri desi li se citea pe chip dorinta de a-si spune parerea. Dar asteptau ca cei mai in varsta sa li se adreseze.
– Eh! Spuse celalalt. Nici eu nu ma aflu mai bine. Blestematii de negustori nu vor sa vanda nici macar un balot de panza, iar ceea ce am eu in magazie nu are sa imi ajunga nici macar doua zile. Am zis ca mai bine inchid pravalia si ma ascund de musterii decat sa ii refuz. Dar ia zi copile, ce ai auzit de dimineata la han?
Cel caruia i se adresase, calfa sa, un baiat tanar de nici 14 ani, pirpiriu, cu parul blond cenusiu legat intr-o coada dezordonata si incalcita, se fastaci, se inrosi ca un rac fiert si, balbaindu-se, incepu:
– Paaai, aaaam, aaa…am auzit niste soldati din garda orasului vorbind la han. Eu ma aflam acolo pentru ca veneam… fusesem acasa la tata, sa ii duc un codru de paine… si m-am abatut din drum. Ca pe strazile dinspre poarta cazarmii nu se putea trece de imbulzeala ce era. Si am ajuns in piata mica… unde m-am intalnit cu fratele meu cel mare care, precum bine stiti, e soldat in garda orasului, si m-a poftit la un pahar de vin si o friptura. N-am vrut sa intru, ca ma grabeam sa ajung… ca aveam de lucru… dar cu el nu incape tocmeala, ca daca isi pune ceva in minte nu se lasa pana nu face.Si mai ca nu m-a luat pe sus si m-a dus in han. E hanul ala unde trag soldatii la masea cand ies din straja. Si m-a intrebat fratele, cum se afla mama, tata, cum ma aflu eu la mester, si mai cate altele. Apoi au venit si alti soldati, toti cu halebarde si sabii frumoase la sold, infierbantati de caldura, si se aseaza la mesele din jur si la masa noastra chiar… Aaa… si s-au pornit sa barfeasca una alta, io n-am vrut sa ascult dar vorbeau prea cu voce tare si am auzit ce isi spuneau. Cica o companie din garda principelui a fost pusa sa strajuiasca conacul cel mare unde s-au intalnit mai marii Ligii albastre. Ca, auzi de colo, s-au intalnit sa se puna la invoiala sa plece cu totii sa isi scoata marfurile din oras. Si ca nu ar fi tocmai lucru curat ca o parte dintre ei l-ar fi inselat pe print cu multe multe coroane acum ceva vreme. Si ca printul le vrea capetele. Dar nu se poate asa usor ca, daca Liga albastra zice ca nu mai aduce marfa in cetate, preturile au sa creasca mult si va fi iarasi foamete. Iar alti soldati ziceau ca au primit mancare la jumatate si ca nu mai primesc tainul de vin si leafa… Si ca sunt nemultumiti si capitanii ii pun la cazne grele daca isi cer lefurile…
Isi trase suflul dupa ce turuise toata povestea, si apoi spuse:
– asta am auzit! Nimic mai mult, fara minciuna.
Sorbi si el din stacana si privi catre celalalt baiat mandru ca apucase sa vorbeasca.
Tamplarul scutura din cap a dezaprobare si ofta. Mormai ceva de neinteles si apoi spuse.
– Daca e adevarat, apoi nu cred ca saptamana asta vom avea de lucru. Ca vrem, ca nu vrem, trebuie sa iesim noi din cetate dupa marfuri. Eu unu nu am de gand sa stau sisa ajung muritor de foame. Maine seara cel tarziu am de gand sa ies cu carutele si calfele sa ma duc pana in munti dupa ceva scandura de brad si stejar. Daca tot voi avea drum in colo imi duc si daltile si scoabele la fierarul din Darrow sa mi le ascuta si, cine stie, poate sa imi mai faca cateva.
Cugetand la cele spuse de tamplar, croitorul isi privi calfa, si dupa ce dadu restul de vin peste cap se ridica de la masa aruncand o moneda de argint ca plata zicand:
– Ai dreptate, eu am sa plec asta seara pana in Dagshire, poate am sa il induplec pe varul meu Petton sa imi imprumute cativa baloti de tesatura.
Si dadu sa se indrepte catre usa urmat de catre calfa insa, cand sa o deschida, de afara se auzira strigate si zdranganit de arme, bufnituri puternice, tropait de cai in galop. Usa se tranti violent de perete si in taverna navalira doi barbati imbracati in haine negre, cu sabiile in maini, sufland din greu. Inchisera grabnic usa si, pana sa apuce cineva sa spuna sau sa faca ceva, baricadara geamurile si usa cu mesele si bancutele din lemn. Carciumarul, se dezmetici iute si dadu sa se repeada la ei cu maciuca, dar nu apuca sa faca doi pasi ca zacea in fata tejgehelei, cu maciuca retezata de sabia unuia dintre cei doi barbati si cu un cucui zdravan in crestetul capului. Mesterii se trasesera langa un perete, speriati de cei doi si de zarva ce se auzea de afara.
Cel care il pusese la pamant pe carciumar, un barbat inalt, cu un chip placut la vedere, cu par negru lucios, lung pana la umeri se rasti la acesta proptindu-i sabia in piept.
– Mai este vreo iesire din cocina dumitale? Spune degraba pana nu te spintec.
Cu voce pitigaiata si tremuranda, bietul carciumar, reusi sa ingaime privindu-l cu ochi disperati:
– Nu este, nu este, nu este. Fie-ti mila. Fie-ti mila! Nu ma omori! Iti dau toti banii, nu ma omori!
Celalalt statea in mijlocul salii si ii supravehea cu sabia intinsa pe cei patru mesteri si pe nevasta carciumarului cu cele doua fete care plangeau amarnic intr-un colt. Era putin mai mic de statura decat camaradul sau, subtire dar nu plapand, purtand o palarie din paie si o esarfa neagra in jurul gur nelasand sa i se vada decat ochii albastri, taiosi. Blestema furios si incepu sa caute cu privirea catre usa care incepu sa se zguduie sub loviturile date de afara. Pe privirile celor doi se citea furia si disperarea. Erau incoltiti.
Usa se zguduia tot mai tare, si curand o scandura plesni si cateva aschii se imprastiara pe podeaua din lemn.
– Ramai aici, ma duc in spate sa vad daca nu putem scapa pe acolo, spuse cel fara masca si disparu pe usa bucatariei.
Auzindu-l carciumarul incepu sa se tanguiasca, iar nevasta-sa si fetele sa planga isteric. Mesterii si calfele se ingesuisera unii intr-altii cu spatele lipit de perete. Nu indrazneau sa faca nici o miscare de teama sabiei care ii ameninta. Blestemand in gura mare, aparu celalat si se repezi furios tragandu-i un picior in stomac carciumarului. Se apleca asupra lui strigand:
– Ar trebui sa te spintec netrebnicule. Dar nu imi manjesc sabia cu maruntaiele tale, vierme. Haide, din curtea din spate, putem sa trecem peste niste cocini de porci si sa sarim in alta curte. Daca reusim cumva si nu dam peste soldati putem ajunge la canal… haide. Degraba!
La fel de vijelios precum navalisera in taverna, disparusera pe usa ce dadea in bucatarie, lasandu-i pe carciumar, pe cele trei femei si pe mesteri in pace si nevatamati. Numai orgoliul carciumarului avusese de suferit caci plangea si se zbatea precum un copil rasfatat, injurand si blestemand printre hohote, ca un apucat. Usa se sparse si scandurile zburara cat colo, si in taverna se bulucira zece soldati soldati cu sabiile scoase, urland cat ii tineau plamanii. Cand se lamurira ca nu aveau nici un dusman pe care sa il bage in sperieti, cautara din priviri catre usa pe care intrasera atat de furtunos. In urma lor aparu un capitan al garzii printului, tantos, superior, cu sabia tinuta in scarba cu varful in jos, picurandu-i sange de pe varf. Isi roti privirea si ii cerceta pe toti. Intelesese ca urmaritii nu erau acolo si se infurie, vazand ca soldatii sai nu faceau nimic.
– Blestematilor! In spate. Dupa ei, au iesit prin spate. Sa nu scape ca va trimit in munti pana la batranete.
Soldatii mai ca se calcara in picioare, zorindu-se sa treaca inspre bucataria tavernei. In sala mare ramasese capitanul si scutierul sau privind amandoi cu dispret la bietii mesteri, la carciumar si la cele trei femei. La un semn al capitanului scutierul il ridica pe carciumar ca pe un sac si il aduse in fata capitanului unde il tranti in genunchi.
-Spune lichea murdara! Esti in cardasie cu Liga Albastra?
Tremurand din toate incheieturile, carciumarul incepu sa planga isteric, balmajind ceva de neinteles. Nici urletele capitanului, nici palmele scutierului nu-l linistira. De abia cand vocea capitanului lovi taios, carciumarul conteni istericalele.
-Cred ca o vizita la Temnita Neagra are sa iti dezlege vorbele.
-Vaaaaai! Iertare sire!
Isi sufla mucii in sortul soios si, cu capul plecat, continua:
-Eram doar speriat. I-am auzit pe dansii…
Si degetul aratator i se indrepta inspre cei patru mesteri care stateau in picioare cu spatele la perete.
-…vorbind despre Liga Albastra si despre garzile de la conacul Ligii si apoi… apoi au intrat netrebnicii aia. Si m-au lovit. Si m-au amenintat ca ma ucid. Ce era sa fac, sire? Normal ca m-am speriat. Ca eu sunt cinstit si nici macar vinul nu-l indoi cu apa.
Privirea capitanului se abatu fioroasa asupa celor patru barbati. Se indrepta inspre ei cu sabia intinsa amenintator inainte.
-Eheeei! Se pare ca am prins niste conspiratori. Gaaaaarzi!
Patru halebardieri patrunsera inauntru, in zgomot metalic de zale si platose.
-Luati-i si duceti-i la Jenna! Are sa-i descoasa el!
Halebardele tasnira amenintator inainte, tintuindu-I pe cei patru de perete. Bietii mesteri ar fi vrut sa spuna ceva insa cautatura feroce a capitanului le taie pofta de a vorbi.

Yarina si Raika

Posted: May 19, 2014 by zmolem in fantasy, my book - fragmente
Tags:

Un miros ciudat ca de rachiu ii gadila narile indeajuns de insistent incat sa il faca sa stranute sonor. O data, de doua ori, de trei ori. Miji ochii si putu sa vada, dupa ce i se limpezi privirea, un chip de femeie, palid si plin de riduri, cu par cenusiu prins intr-o coada groasa si lunga, impletita in trei. Avea ochi negri si scaparatori, un nas mic si carn, si o gura cu buze subtiri care ii zambea ciudat.  Parea sa ii spuna ceva insa lui ii rasunau urechile de un bubuit ritmic si alert. 
O cerceta pe indelete si vazu ca era imbracata in haine saracacioase din panza ieftina, insa curate si bine ingrijite. Privi in jur, neputand in continuare sa auda decat bubuitul acela, si vazu ca se afla intr-o odaie mica cu pereti si tavan din barne de lemn rosiatic. Un felinar cu ulei atarna de o grinda iar la lumina slaba ce o raspandea  vazu pe cateva funii, trase de la un perete la altul, manunchiuri si legaturi de buruieni si de fructe uscate.
Bubuitul ce-i rasuna in cap parea sa se domoleasca si putu sa auda  vocea usor ragusita a femeii.
-…doare… apa… trolkini…
Ultimul cuvant il trezi de tot la realitate. Isi aduse aminte brusc de ceata laptoasa in mijlocul careia se afla el si Eodin cand fusesera atacati de trolkini. Prin fata ochilor i se scursera imaginile galopului lor nebunesc si a luptei cu trolkinul din cauza caruia sarise in apa. Il apucase o mana de par si apoi…
Isi pipai crestetul si simti o umflatura umeda si  dureroasa acoperita cu un bandaj. Isi retrase mana brusc, gemand de durere si vru sa se ridice dar femeia ii propti mainile in umeri si-l tintui locului. Era puternica. Banuia ca ea ii cauzase cucuiul din crestet.
-…nu te agita… mai rau… esti… siguranta.
Nu se simtea in siguranta. Deloc. Nu alaturi de cineva care probabil il lovise indeajuns de tare cat sa-l lase inconstient. Indrazni sa intrebe cu voce joasa:
-Cine esti? Ce vrei de la mine?
Femeia nu raspunse dar ii intinse o cupa de lut din care ieseau aburi rozalii.
-Bea asta. Are sa te puna pe picioare.
Vazu o masa lunga lipita de un perete sub o fereastra mica cu obloanele trase. Pe masa se gaseau multe manunchiuri de ierburi, un mojar cu pistil din piatra, cateva tipsii tot de piatra si cateva borcane si ulcele mici de lut. In stanga mesei vazu o usa mare cu un drug gros de lemn pus de-a curmezisul. In dreapta era o alta usa intredeschisa care dadea probabil in alta odaie. In mijlocul odaii se afla alta masa pe care vazu cateva blide adanci de lut.
Realiza ca era intins pe un pat de lemn, lipit de peretele opus usii celei mari, si ca sub el se afla o saltea de paie care fosni cand se ridica cu greu in capul oaselor si lua cupa aburind din mana femeii. Sa o bea? Sa nu o bea? Daca il otravea? Daca ar fi vrut asta nu ar fi fost acum intins pe un pat, cu capatana bandajata si cu o patura groasa care sa ii tina de cald acoperindu-l pana la brau. Rosi ca o femeiusca realizand ca era gol pusca si incepu sa se foiasca, incercand sa traga patura cat mai sus, sub privirile amuzate ale femeii.
-Totusi, cine esti?
-Ma cheama Yarina.
Un foc sprintar incalzea odaia dintr-un semineu de piatra aflat in stanga,iar deasupra lui, intr-o oala agatata de un carlig fierbea ceva bolborosind sonor. Pe o polita a semineului vazu doua farfurii mici de piatra pline cu niste pulberi verzui.  Arden intelese ca se afla in casa unei doftoroaie cum i se spunea in satul lui.
-Cum am ajuns aici?
Yarina ii zambi din nou, dezvaluindu-si toti dintii  si il indemna din priviri sa bea. Mirosi precaut aburii aceia rozalii. Bautura avea aroma de trandafiri. Privi continutul cupei si, dupa ce se convinse ca nu il musca nimic dinauntru, o duse la gura si sorbi. Era un ceai placut la gust, dulce acrisor. Il gadila pe gat si, dupa ce inghiti, o stare de placere il cuprinse, in timp ce stomacul i se incalzi de la bautura. Yarina se hotari sa ii vorbeasca.
-Eu te-am adus aici.
Arden casca ochii mari asteptand continuarea.
-Eu te-am scos din apa si tot eu te-am troznit cu toiagul in cap ca sa taci.
Isi aduse aminte cum fusese tras din curentul de apa care l-ar fi inecat in scurt timp apoi cum fusese lovit si… intuneric.
-De ce?
-Te apucasesi sa strigi si mi-era teama ca te vor auzi trolkinii. De-o saptamana bantuie pe aici si numai zeii stiu cum am scapat pana acum. Voi cum ati scapat de ei?
“Voi”?
Deci stia ca fusesera doi. Chiar, oare ce s-o fi ales de Eodin? Se hotari sa ii povesteasca tot ce se intamplase de la iesirea din targ pana cand cazuse din apa. Evita sa povesteasca despre ciudatele puteri pe care le aveau el si Eodin, despre faptul ca era un fugar si ca poate toti haitasii din comitatele invecinate le erau pe urme.  Uita sa pomeneasca numele lui Eodin, numindu-l Raf iar despre el spusese ca l-ar chema Geon.  Nu stia pana unde se putea increde in Yarina.
Termina de povestit cu un:
-Si atunci m-ai cules dumneata din apa.
Din odaia din dreapta se auzi o bufnitura surda, semn ca acolo mai era cineva sau ceva. Arden intoarse privirea speriat catre usa si vru sa vorbeasca insa Yarina il linisti:
-Nu-i nimic. Doar ucenica mea. Ea ti-a oblojit capatana. Iarta-ma ca te-am lovit atat de tare dar ma speriasem rau de tot si trolkinii erau prea aproape ca sa nu te auda. Au bantuit pe ambele maluri ale raului toata noaptea. Va cautau.
-Adica se poate ca tovarasul meu sa fi scapat si el?
Yarina se incrunta si se ridica de langa pat, lua de pe masa doua blide de lut, se duse la oala atarnata deasupra focului si, cu un polonic mare de lemn, turna fiertura in ambele blide. Le aseza pe masa si se intoarse catre el privindu-l incruntata in  continuare.
-Se prea poate sa fi scapat. Creaturile alea s-au apropiat destul de mult de cocioaba mea cat sa le aud vorbind in limba lor spurcata despre cei doi netrebnici care trebuiau gasiti. Banuiesc ca n-ati fost mai multi.
Arden se incrunta la randu-i. Ceva nu era tocmai in regula cu batrana femeie. Trolkinii au fost atat de aproape de cocioaba ei si totusi n-au mirosit-o, ori Eodin spunea ca acestia aveau mirosul fin ca de lup. Al doilea lucru care ii dadea de gandit era faptul ca femeia le intelegea limba dupa cum spusese mainainte. Era clar, Yarina se dovedea a fi mult mai mult decat se putea intelege la prima vedere.
-N-am fost decat noi doi. Dar… Dumneata cunosti limba trolkinilor?
Yarina rase cu pofta, proptindu-si mainile in solduri si, dupa ce ispravi veselia, ii zise:
-Cum, de buna seama, o stie si Eodin, tovarsul tau.
Surpriza se citea pe chipul lui Arden, amestecata cu o urma de teama. Batrana ii vorbi:
-Nu te agita fara rost. Stiu ca ai calatorit impreuna cu Eodin insa nu stiu care ti-e numele. Eu si Eodin suntem vechi cunostinte, desi se pare ca el a cam uitat lucrul acesta. Stiam inca de acum trei seri ca sunteti la han ,in targ, si ca veti apuca pe drumul acesta catre miazanoapte. As fi iesit in calea lui, sa ii aduc aminte ca nu m-a vizitat de multa vreme, dar s-a nimerit ca s-a lasat ceata aceea ciudata. Am stiut de la inceput ca sunt trolkini si am vrut sa va dau de stire. Insa nu m-am asteptat sa fie atat de multi, asa ca m-am ferit din calea lor. Totusi eu nu am puterea si nici iscusinta voastra in a manui armele. Totul a fost o capcana bine ticluita pentru voi doi… pentru amandoi. Cineva va vrea prinsi, vii ori morti, daca a tocmit  tocmai spurcaciunile alea.
Sa fi fost oare Yarina cunostinta despre care ii vorbise Eodin in seara ambuscadei? Asa se parea.
-Crezi ca au fost tocmiti sa ne prinda?
-Nu cred, sunt sigura. Inaintea voastra a iesit din targ o trasura a postei regale. Au ignorat-o complet, asta stiu sigur, desi ar fi fost o prada bogata pentru ei. Voi erati adevarata cauza pentru care si-au facut aparitia aici. Nu zic ca sunteti vinovati de asta dar faptul ca o hoarda de trolkini va urmareste nu e un lucru de ignorat. Ai putea tinere…
Lasa o pauza asteptand un nume din partea lui. Acesta se conforma docil:
-Arden.
-Asa. Ai putea, tinere Arden, sa imi explici – macar ce iti e cu putinta si cu vrere – de ce va vaneaza trolkinii?
Asta era o intrebare la care nu putea sa raspunda, caci nici el nu stia de ce sau cine ii trimisese dupa ei. Nu stiuse de existenta unor astfel de fapturi pana ce daduse nas in nas cu ele, intr-un mod neplacut.  Ridica din umeri si spuse:
-Nu stiu. Eodin nu mi-a spus…
Yarina batu cu pumnul in masa si strepezi printre dinti, chipul capatandu-i un aspect vulturesc, aprig si furios.
-Eodin nu spune niciodata nimic in plus decat crede el ca e nevoie sa stii. Si, de obicei, ceea ce crede ca e nevoie sa stii e mult prea putin. Atat de putin incat risti pericole care te pot vatama sau ucide.
Arden nu reusi sa raspunda pentru ca usa din dreapta se deschise incet,  cu un scartait usor, si in odaie intra o fata subtirica imbracata in haine la fel de saracacioase dar bine ingrijite ca ale batranei. Avea parul negru, lung pana mai jos de umeri, ochii mari si caprui deasupra unor obraji scaldati in pistrui. Nasul ii era drept, mic, plin de pistrui si el, cu o alunita sub el deasupra buzei. Gura ii era mica si parea ca zambeste mereu.  Parea apropiata de varsta lui.
-Ea e Raika, ucenica mea. Cum banuiesc ca tu esti ucenicul lui Eodin.
Arden ramase cu ochii atintiti asupra batranei si nu stiu ce sa raspunda. Yarina il scoase din impas.
-Eu sunt din aceeasi stirpe ca Eodin. Si ai face bine sa lasi neincrederea deoparte. Daca iti eram dusman, erai de mult intemnitat sau chiar mort. Povesteste-mi cum ai ajuns in situatia asta. Cum l-ai cunoscut pe Eodin?
Un val de liniste se rasfranse inauntrul lui, ca si cum ar fi ajuns din nou acasa langa tatal sau si nimic nu s-ar fi intamplat. Incepu sa povesteasca totul, din clipa cand fusese luat drept invatacel la Templul din Wufolk.
******************************************
Mancase pe saturate caci foamea ii rodea stomacul inca din seara bataliei cu trolkinii. Se facuse ziua, cel putin asa ghicea privind crapatura obloanelor, desi nu putea spune sigur daca era sau nu ceata. Acea blestemata de ceata plina de pericole. Batrana ii spusese ca “Da, inca era ceata si nu trebuiau sa iasa afara”. Normal ca nu aveau sa iasa afara. Doar acolo in ceata era plin de trolkini. Oare erau in siguranta in mica coliba. Linistea femeii ii daduse de inteles ca da.
Yarina ii daduse jos bandajul, lasandu-i o senzatie de raceala puternica in crestet de parca ii turnase o galeata cu gheata in cap.  Nu il mai durea deloc. In tot acest timp isi urmase firul povestirii despre el si Eodin.
Yarina se incruntase de cateva ori pe parcursul povestirii sale si paru abatuta si ingandurata multa vreme dupa ce terminase de mancat. Batrana se asezase pe un scaun in fata semineului si incepu sa fumeze din lulea. Mormaia si suiera intr-una de parca o apucase nebunia si, din cand in cand, se intorcea cu fata la el si-l privea contrariata.
Raika se dusese la masa aceea lunga de sub geam si se apucase sa sfarame niste seminte in mojar. Din cand in cand apuca cate un  saculet de piele si golea continutul mojarului in el. Fata nu scosese o vorba cat timp el ii povestise Yarinei cele prin care trecuse. I se parea ca fata e speriata de prezenta lui acolo. De ce oare? Indrazni sa se apropie de ea, usor temator, si indrazni sa ii spuna:
-Eu sunt Arden.
Apoi se injura in gand. Normal ca fata stia cum il cheama doar il auzise mai devreme spunandu-si numele.
Ea intoarse usor capul catre el si il privi cu ochii aceia mari, tematori. Mana ii ramasese inclestata pe o scoaba cu care desfacea niste teci de mazare salbatica. Ochii ei cautau sa ii spuna ceva, ceva ce el nu intelegea. In clipa aceea simti ca fata se teme de el. Indrazni sa intrebe in soapta.
-Te temi de mine?
Fata dadu din cap in semn ca nu, dar ii arata cu degetul jungherele si maceta sa, asezate frumos  pe o polita  de pe peretele de langa semineu. Aratandu-le dadu din cap in semn ca da.
Arden banui ca fetei ii era frica de arme. Si o intreba:
-Ti-e frica de arme?
Fata intoarse capul si lasa barbia in piept. Ochii ii erau umezi iar peste pistruii de pe obraji se scursera doua lacrimi. Arden, vazandu-i lacrimile, incepu sa se simta prost de-a binelea. Ce o apucase sa planga? Ii spusese ceva? N-o intrebase decat…
-Las-o in pace Arden, il rasti aspru Yarina. Tu esti in ochii ei un purtator de arme. O intamplare din trecutul ei, legata de un purtator de arme, o doare indeajus de mult incat sa verse lacrimi de fiecare data cand isi aduce aminte.
-Dar… Eu.. Ce s-a intamplat…
-Ai sa afli atunci cand ea va dori sa iti spuna.
Fusese aspra si concisa. Nu incapea vorba sa o contrazici, cel putin astfel gandi Arden, asa ca tacu si se indeparta. Se aseza pe pat si ramase cu privirea atintita inspre batrana. Aceasta se ridica dupa o vreme si se indrepta spre geam ca sa priveasca indelung prin crapatura obloanelor. Rasufla usurata cand spuse:
-Ceata se ridica. E semn ca spurcaciunile pleaca. Intr-un ceas ori doua vom putea pleca si noi.
Raika se intoarse catre ea si o atinti cu o privire rugatoare. Arden o privi mirat si curios. Sa plece? Poate el. Dar ele?
-Da Raika. Vom pleca de aici. De-a binelea.
Fata scutura din cap speriata. Batrana o prinse de umeri si o fixa cu privirea.
-Nu e el de vina. El e cauza, dar nu e vina lui.
Arden nu intelegea nimic.
-Daca nu aflam de la el ca templierii au reusit sa-si subjuge propriilor dorinte demonii Gradarului, am fi fost neputincioase si luate pe nepregatite. Daca templierii vor aduce si mai multi demoni si-i vor slobozi in lume pe urmele Purtatorilor Fluxului, si vor face asta cu sigurantapentru ca sunt niste scarnavii fara minte, singura noastra scapare e in Valea Grifonilor.
Fata scutura din cap si incepu sa planga in hohote si se retrase in fuga inspre odaia de dincolo. Yarina se intoarse spre baiat si ii spuse.
-Cand ne vom intalni cu Eodin am sa ii smulg unghiile una cate una. Daca ar fi catadicsit sa ma viziteze din cand in cand si sa imi impartaseasca din planurile sale, vestile si secretele pe care le-a aflat, poate nu s-ar fi ajuns aici.
Se plimba furibund de la o masa la alta adunand ustensile, borcane si saculeti. In tot acest timp vorbea.
-Am locuit aici vreme de 15 ani si plec cu inima grea! Dar nu e alta cale. Iesi, rogu-te, afara si du-te in grajdul din spatele casei. Ai sa afli acolo un cal si o caruta cu coviltir. Inhama calul la caruta si scoate-o afara. Nu mai avem timp de pierdut.

Trolkinii (fragment)

Posted: May 19, 2014 by zmolem in fantasy, my book - fragmente
Tags:

O ceata deasa, laptoasa, cu fuioare dese curgand sinistru la cateva palme deasupra ierbii, facu atmosfera din jur sa para si mai rece. Copitele cailor rasunau infundat pe pamantul batatorit al drumeagului ce ducea catre rasarit de la moara din Quador. Arden simtea cum calul sau incepuse sa tremure agitat si sa fornaie . Calul lui Eodin, izbea furios cu copitele si scutura din cap smucind haturile.
Cand si cand treceau pe langa copaci smulsi din pamant, ori franti in doua ca niste surcele atat de nenatural, incat nu puteau sa nu ia in seama lucrul aceasta. Ce putea face astfel de ravagii? Incepura sa aiba anumite banuieli, Eodin cel putin, cand in preajma lor din strafundurile cetii incepura sa razbata catre ei bubuituri surde ca de pasi grei lovind pamantul.
-Eodin?
-Ssssst! facu acesta ciulind urechile.
Oprise din scurt inaintarea si scoase usor si in tacere sabia. Ochii sai cercetau febril orbeala din jurul lor.
-Pe toti dracii si putreziciunea din Gradar, suiera acesta. Am sperat pana in ultima clipa ca ceata e doar ceata! Dar nu!
-Ce e?
-Trolkini. Cel putin patru.
Arden casca ochii mari si inghiti in sec. Nu stia ce e acela un Trolkin si ii fu teama sa intrebe. Eodin veni in intampinarea intrebarilor sale nerostite si ii spuse:
-Stii ce sunt trolii?
El doar dadu din cap ca da!
-Stii ce e un grelkin?
-Ihiim… adica am auzit de la barzii care poposeau la han in prag de primavara!
Nu vroia sa auda continuarea lui Eodin. Dar degeaba.
-Trolkinii sunt niste corcituri spurcate intre troli si grelkini! Niste namile inalte si puternice precum trolii, subtiratice si agile ca grelkinii. Au rautatea trolilor si agerimea mintii unui grelkin. Si cruzimea amandurora. Nu stie nimeni cum au venit pe lumea asta insa se stie ca apar si se inmultesc in preajma razboaielor si a prapadului cand profita si se dedau la furturi, macel si prada la drumul mare. Alteori se pun in slujba celui care-i plateste mai bine! Tare mi-e teama ca vom avea de-a face cu asa ceva.
Arden isi inghitise cuvintele si nu credea ca ar mai putea vorbi. Il cuprinse frica! Demonii fusesera de ajuns pentru el! Inca mai resimtea fulgeraturile dureroase din brat. Duse mana catre capacul tolbei agatata pe sa, in fata piciorului sau stang, si il deschise usor. Eodin sesiza miscarea sa si ii spuse:
-Vei avea nevoie de fiecare sageata din tolba aia! Tine la indemana si maceta! Nu are rost sa ne ascundem si nici sa vorbim in soapta, caci trolkinii au un auz al dracului de fin.
-Esti sigur ca sunt trolkini? reusi baiatul sa ingaime cu voce tremurata.
-As vrea sa nu fiu atat de sigur. Ceata e metoda lor de a intinde capcane celor pe care vor sa ii praduiasca. Nu se stie cum fac sa apara ceata caci nimeni dintre cei care au scapat, nu a reusit sa afle acest lucru. Au fost vanati si haituiti de multe ori, capturati chiar, insa nu a reusit nimeni sa le stoarca secretele.
O bubuitura prelunga se auzi undeva in dreapta lor, destul de departe, ca si cum un ciocan urias ar fi fost izbit in pamant. O alta bubuitura raspunse in spate si o a treia in stanga. Cand murmurul ultimei bubuituri se stinse, lasand o tacere sinistra sa apese asupra lor, caii lor fura cuprinsi de streche. Izbeau cu copitele in pamant fornaind nebuneste si smucindu-se sa plece in galop.
-Hoooo Dastin, suiera Eodin inciudat calului sau, usurel baiete!
Il struni cu greu si reusi sa-l tina locului dupa ce acesta se rasuci furios de cateva ori ca si cum ar fi vrut sa-si apuce coada cu dintii. Calul lui Arden aproape ca tasnise inainte cand mana lui Eodin se inclesta pe haturi si-l potoli scuturandu-l.
-N-ar trebui sa fugim?
-Nu in fata, spuse Eodin. Ai auzit bubuiturile? Vor sa ne mane inainte in cine stie ce capcana! Sunt marsavi insa si-au gasit prost prada. Tu nu simti nimic… ca un avertisment inlauntrul tau legat de ceea ce ne asteapta in fata?
Ce naiba sa simta, gandi Arden? El simtea frica! Mai mare decat si-ar fi dorit. Nu vroia sa para slab in ochii lui Eodin, insa pe el il treceau fiori pe sira spinarii gandindu-se la creaturile descrise de acesta. Un nod i se pusese in stomac cand se gandi ca aveau sa fie haituiti prin ceata aia spurcata, dupa bunul plac al unor trolkini. Ii impartasi gandul acesta lui Eodin care-i raspunse:
-Nu e un nod in stomac. E instinctul tau de Umbra. Simti capcana! Haidem inapoi. La galop!
Racnind furios, smuci haturile si izbi cu calcaiele coastele armasarului sau negru, care necheza scurt si tasni in ceata. Arden ii urma exemplul, tinandu-se in spatele lui. Daca s-ar fi pierdut de el ar fi fost o prada usoara pentru trolkini.
O cavalcada de mugete amestecata cu chelalaituri si maraieli furioase rasari din ceata in apropierea lor in timp ce galopau orbeste inapoi inspre moara. Mai aveau cale de vreo doua mile si sperau sa ajunga iute acolo. Pare-se ca trolkinii fusesera luati prin surprindere de reactia lor, caci peste tot in jur parea ca se starnise haosul. Tropaituri alerte, maraieli si mugete rasunau din gatlejuri furioase, din ce in ce mai aproape de ei. Si soarele statea sa apuna! Bezna amestecata cu ceata avea sa devina mortala daca nu ajungeau mai repede inapoi la moara! Si daca ajungeau, oare chiar erau scapati? Gandurile astea nu-i dadeau pace in timp ce galopau furibund, cautand sa pastreze in viteza lor nebuna drumeagul de pamant batatorit.
-AAAAAAA!
Eodin racnise turbat izbind orbeste cu sabia intr-o silueta vinetie ce rasarise in fata lor cu o maciuca groasa ridicata deasupra capului. Era la fel de inalta precum erau ei calare pe cai si avea ochi galbeni, porcini, un nas turtit si lat, si o gura impodobita cu sute de dinti mici si ascutiti. Atat putu distinge Arden din fizionomia creaturii,pentru ca aceasta cazu horcaind la pamant cu gatlejul despicat. Scoase maceta strangandu-i manerul cu disperare. Simti cum totul in jur parca incetineste agonizant de mult si cum frica sa creste cu fiece pas al galopului lor nebunesc. O noua silueta rasari din ceata, cu o sabie mare cu lama zimtata aruncata intr-un avant ucigas pentru a-l dobori pe Eodin de pe cal. Acesta se apleca agil trecand pe sub sabie, intepandu-l pe posesorul ei, un trolkin cu parul valvoi, cu aceleasi trasaturi hidoase ca si primul. Arden se feri la randu-i de lovitura, care-i paru foarte inceata, si izbi si el cu maceta coastele nefericitului trolkin. Un racnet rasari dintre fioroasele-i falci si se prabusi in urma lor.
Ceva se petrecea in acele clipe. Totul parea sa incetineasca in jur, intr-atat de mult cat sa se poata feri de tot si de toate fara a pati nimic. Eodin lansa o noua lovitura impotriva unui alt trolkin rasarit mult prea aproape de ei cu o sulita proptita in pamant, sulita cu care ar fi vrut, probabil, sa-l darame din sa. Fusese mult prea aproape de ei si sfarsi sub copitele innebunite ale lui Dastin, cu un brat zburat cat colo de taietura adanca a sabiei lui Eodin. Calul lui Arden sari speriat peste trolkin si aproape ca il darama pe stapanul sau din sa. Baiatul se redresa la timp pentru a lovi din nou un alt trolkin care pornise sa alerge in dreapta lui cu bratele intinse inspre el, dornic sa il apuce si sa-l traga jos din sa. Chelalai amarnic cand bratul stang ii cazu inert sub propriile picioare impiedicandu-l. Se pravali la pamant racnind ca un apucat. Un alt marait rasari in spatele lui. Alt trolkin alerga ,duduindu-si pasii rapizi, si se apropia mult prea rapid de Arden. Disperat baiatul baga maceta in teaca, apuca o sageata pe care-o puse in arcul cel mic, se rasuci in sa si trase inspre ceea ce banuia el ca era trolkinul. Trasese mai mult dupa auz dar se parea ca nimerise caci un urlet prelung rasuna in ceata si tropaiturile incetara. O capatana hidoasa pluti in aer in acea incetineala terifianta, descapatanata de sabia lui Eodin de pe un trup care se zbatea a moarte.
Fuiorul inclestarii il speriase pe Arden insa nu putea sa nu lupte. Vroia sa scape cu viata. Vroia sa traiasca. Scapase de la Templu, scapase de demoni, trebuia sa scape si din incercarea asta! Nu reusi sa isi explice de ce totul o lua razna ca un val de apa care curgea incet sau rapid dupa vrerea unei forte necunoscuta lui! Insa ii venea usor sa loveasca hidoseniile acelea care-i atacau pe rand in toata acea incetineala a evenimentelor. Capul ii vuia de un murmur sinistru insa nu-l baga in seama. Trase o noua sageata, periculos de aproape de umarul drept al lui Eodin, inspre un trolkin care tinea de capatul unei plase imense in care trebuiau sa intre amandoi. Trolkinul cazu galgaind cu sageata infipta in gat, in timp ce Eodin aruncase un cutit in trolkinul care tinea de celalalt capat al plasei capcana. Tasnira printre ei fara sa se agate, cu noroc, in plasa care cazuse la pamant.
Urletele si maraielile se pierdura in urma lor, in timp ce ei doi galopau prin ceata ce parca incepea sa se rareasca. Se abatusera de la drum insa nu indraznira sa incetineasca. Eodin intoarse capul si-i striga:
-Esti bine?
Era intreg insa simtea o slabiciune in tot trupul iar capul ii suna a dangatele a sute de clopote. Mai mult citi intrebarea pe buzele lui caci de auzit nu incapea vorba. Eodin incetini usor si, venind in lateral fata de Arden, apuca haturile calului sau sur si il trase inspre el. Arden era gata gata sa cada intr-un lesin mult prea periculos din galopul calului. Neavand ce face, Eodin opri. Ii vazuse chipul livid si se temea:
-Prostule, ai folosit prea mult din fuiorul de flux. Prea mult! Nepermis de mult pentru un invatacel.
Ii intinse grabnic o butelca mica invelita in piele visinie si-l indemna sa bea.
-E rea la gust dar te va impiedica sa lesini.
Arden apuca butelca si trase o inghititura zdravana dintr-un lichid vascos si amar care il arse pe gat in jos. Ar fi scuipat dar falcile ii erau inclestate.
-Am deviat de la drum destul de mult. Trebuie sa fim precauti. De n-ar fi ceata asta blestemata…
In jurul lor porni din nou cavalada de bubuituri, maraieli si chelalaituri, ca un cerc blestemat care se strangea inspre ei.
-Pe toti dracii, de unde s-au adunat atatia? N-am auzit niciodata ca atatia trolkini sa se adune la un loc. Nu-i a buna.
Arden simti cum starea de vertij il paraseste si reusi sa intrebe, in timp ce pornira din nou la galop.
-Ce facem?
-Facem ceea ce nu imi doresc dar nu am de ales.
-Adica?
-Cautam pe cineva cunoscut mie. Care locuieste cateva mile mai la vale de moara. Va trebui sa trecem podul pe malul celalalt.
Despre cine vorbea Eodin? Si de ce nu isi dorea sa intalneasca acea persoana? Iar ii vorbea in cimilituri.
O sulita lunga vajai prin ceata infigandu-se violent in ranita legata pe sa, in spatele lui Arden. Acesta injura simtind varful sulitei intepandu-i fundul. Trecuse prin ranita si fusese cat pe ce sa il impiedice a mai sta asezat pentru cateva saptamani. O smuci inciudat sfasiind panza ranitei insa nu o arunca. O vari in teaca arcului sub privirea mirata a lui Eodin.
-Incearca sa nu te mai atingi de flux Arden. Are sa te rapuna.
Usor de zis. El inca nu stia cum face acest lucru, daramite sa se si opreasca atunci cand reusea.
Un trolkin rasari in fata lor, racnind fioros, cu o sabie vajaindu-i pe deasupra capului. Avea gura inspumata si ochii injectati si coama de par din cap era murdara de sange. Avea o ureche lipsa insa cealalta ii flutura ca o frunza de varza in timp ce isi scutura capul. Purta un scut mare cat un stat de om si il folosea dibace. Para ranjind cutitul aruncat de Eodin. Era aproape de el si se pregatea sa il izbeasca in plin cu scutul. Arden apuca sulita ce ii ranise fundul si o arunca cu sete asa cum invatase la templu si nimeri in plin, putin pe deasupra marginii de sus a scutului. Trolkinul horcai si se pravali in fata cu gatul impilat si plin de sange negru aburind sinistru de parca fierbea.

Fragment – Elful

Posted: December 21, 2013 by zmolem in fantasy, my book - fragmente

Calul zvacni violent scuturat de spasmele mortii subite adusa de sageata neagra infipta in piept. Arden avu prezenta de spirit si sari din sa inainte ca bietul animal sa se pravaleasca la pamant. Eodin se agatase de un balconul unei case si slobozi animalul pe care il calarise. Acesta se prabusi la randu-i ucis de doua sageti care-l nimerisera in cap si piept. Haitasul care le trasese cazu de pe acoperis, decapitat de o sageata incarcata cu flux magic plecata din coarda arcului lui Eodin atat de repede incat aproape nimeni nu o vazuse.
-Esti bine? ii striga elevului sau.
-Nu mai pot de atata bine, raspunse acesta ironic tinandu-se de coastele cu care reusise sa aterizeze pe un stoc de lazi din fata unei pravalii.
Incepu sa injure vazand puhoiul de soldati care se revarsa inspre ei pe straduta ingusta.
-Sunt incapatanati nu gluma, arde-le-ar ochii de spurcaciuni.
Ar fi vrut sa atinga iar fluxul magic insa simtea ca ar fi cazut lat de epuizare insa incepu sa lanseze catre ei sageata dupa sageata, ajutat de sus de catre maestrul sau care, putand atinge fluxul, ii facu sa se retraga dupa coltul unai cladiri din caramida cu doua etaje. Simtind momentul de relas in confruntarea cu soldatii Eodin sari de la balcon aterizand usor ca o felina in dreapta elevului sau si ii spuse.
-Du-te pe straduta asta si coteste la dreapta in gangul de langa fantana. Ai sa afli acolo un rand de scari care te vor duce sus pe fortificatii. Fii cu bagare de seama. Coboara afara din  cetate folosind o funie si alearga fara oprire pana la Yarina. Plecati degraba fara sa ma asteptati.
-Dar tu? Maestre …
Se balbai in propriile vorbe intelegand ceea ce ii cerea Eodin. Nu putea sa il lase acolo sa lupte singur. Simtea ca l-ar fi tradat facand asta si ramase blocat locului.
-Du-te! E un ordin.
-Dar tu?
-Am sa scap. Fii fara grija. Du-te acum.
Ultimele vorbe fura atat de aspru rastite incat baiatul tasni pe data inapoi. Intoarse capul cand intra in gangul indicat de Eodin si apuca sa il vada pe acesta aruncandu-se bezmetic in lupta semanand moartea in randurile soldatilor. Lovea cu sete, disparea adeseori in umbra, injunghia cu viclenie pe la spate, taia beregati si descapatana trupuri. Era de neoprit, mortal si crud… Undeva in spatele soldatilor rasari o grupa de templieri calare insotiti de haitasul ramas in viata care racnea ca un apucat.
Cu teama in suflet isi intoarse privirea de la scena luptei si inainta rapid dar totusi atent in culoarul acela intunecat. Noaptea care se lasa incet facea ca totul sa para mazgalit cu carbune. Ajunse fara probleme la treptele din lemn de care amintise maestrul sau, sprijinite firav de zidul cetatii. Ridica privirea si vazu o usoara forfota in randul garzilor de noapte care nu isi puteau lasa balta postul dar tanjeau dupa incaierarea ce se putea vedea bine de acolo de sus.
-Halan! Hai sa mergem si noi. N-am mai taiat pe nimeni de mult. Pare-se ca e o revolta.
-Idiot, porc nespalat ce esti. Ne omoara Watust. Vezi ca sunt si templierii acolo?. Se rezolva de la sine toata bataia desi tare ar fi bine sa mai dau si eu o gaura in careva.
-Ramai aici. Am sa merg eu intr-acolo. Am sa le cad din spate.
-Te dau prada la bice daca pleci. Crezi ca mie nu imi arde de o scarmaneala. Dar suntem de garda, boule. Nu vreau sa infund beciurile.
-Bine… Va dau eu incaierarea vietii voastre, sopti Arden.
Incepu sa urce tiptil, lipit de zid, scara de lemn si avu noroc caci cele doua garzi nu bagara de seama scartaitul sinistru al unei trepte subrede. Intepeni pana ce fu sigur ca soldatii nu il auzisera. Ajunse sus si trase cu ochiul ca sa vada une se aflau cei doi. Prefera sa fie precaut. Acestia, cu spatele la el, priveau incrancenati catre piateta unde se ducea inegala batalie dintre Eodin si toata soldatimea din cetate.
Arden nu intelegea de ce insistase Eodin sa ramana in urma cand ar fi putut sa i se alature si sa ii suprime impreuna pe ingalatii aceia care ii stateau nestiutori in fata, gata de taiere. Isi alunga insa gandurile si se concentra asupra celor doi. Avu neplacuta surpriza sa distinga printre crenelurile turnului ce se afla la cateva zeci de metri de ei, cativa arcasi  cu facliile in maini. Zari un colac de funie langa doua butoaie goale. Avea sa ii fie de folos. Dar impedimentul major erau cele doua garzi care se intoarsera catre el ramanand cu ochii cascati de uimire.
Profita de acea secunda si il dobori cu o sageata pe cel din dreapta care se pravali urland de pe fortificatie pe acoperisul unei case de dedesubt. Zgomotul tiglelor sfaramate le atrase atentia arcasilor din turn care luminara cu facliile inspre el. Celalalt soldat scoase sabia si lua o pozitie de lupta ascuns in spatele scutului.
“Precaut, nu se arunca aiurea la atac” gandi Arden. Insa tasni inspre el incercandu-l cu o serie de lovituri rapide cu ambele sabii. Acesta batu in retragere surprins de tineretea lui Arden dar si de agilitatea sa. Respingea cu oarecare usurinta loviturile rapide si viclene ale baiatului. Trecu la atac si reusi sa-l izbeasca o data cu scutul dupa ce schimbara cateva lovituri. Se feri totusi de sabia lui Arden care terecu la o palma de glezna dreapta.
De sus din turn cineva dadu alarma caci aproape imediat cateva sageti cazura orbeste langa ei.
“Trag pe nevazute. Asta e bine. Dar uite-i cum coboara!”
Intradevar prin gemuletele turnului se distingea lumina faclilor care cobora nivel dupa nivel. Facliile erau purtate de garzi. Garzi pe care Arden n-ar fi vrut sa le infrunte asa ca se decise sa riste, isi intinse mintea catre fluxul magic si il gusta desfatandu-se. Se decise sa se invaluie in umbre. Nu o mai facuse desi intelesese tehnica invatata de la Eodin. Avu senzatia ca pluteste in imaterial si se sperie pentru o clipa. In jur totul se pierdea si se confunda intr-o ceata ciudata. Il durea capul si urechile ii tiuiau.
“Hai Arden, nu te pierde, lupta!” Se indemna singur si ridica privirea catre adversarul sau buimac. Baiatul disparuse pur si simplu din fata ochilor lui. Vantura agresiv sabia in fata si aproape il atinse.
“Hai. Inca o sfortare!” Isi zise simtind cum il toropea oboseala.
Trecu in spatele lui, furisat, si il izbi cu furie cu piciorul in spate azvarlindul pe alt acoperis care se sfarama sub greutatea lui. Dadu drumul fluxului simtind lesinul ce atatea sa il doboare si se indrepta impletici du-se catre colacul de funie.
Usa turnului care dadea inspre fortificatii se izbi de perete si vreo zece soldati tasnira afara racnind razboinic. O sageata ii zgarie lui Arden bratul stang lasand in urma o usturime puternica. O alta se franse de creneluri la o palma de capul sau. Se simti pierdut. Fu nevoit sa apuce de pe jos scutul, scapat de soldatul pe care il azvarlise mai devreme, si sa se ascunda da dupa el. Insa adversarii mai aveau cativa pasi pana la el. Iar el era sfarsit de oboseala.
Un fior rece il strabatu prin tot corpul alarmandu-l. Mintea ii dadea semnale de alerta. Ceva mult mai periculos decat atacatorii sai pandea in bezna prin apropiere. Aproape de el. Chiar in spate. Sa fi fost un demon? Senzatia data de catre demoni era diferita de ceea ce simtea acum. Vru sa se intoarca insa o voce dura, rece dar placuta il avertiza:
-Culcat!
Se executa din instinct. Simtea ca vocea ii apartine unui aliat desi il ingrozea. Auzi deasupra sa suieratul specific al cutitelor dunk si din fata raspunsera o sumedenie de horcaituri. O mana ferma si rece ca gheata il apuca de ceafa tragandu-l pana dupa niste lazi. Nu apuca sa vada nimic cand ridica privirea caci silueta tasni de langa el inspre soldati cu care se inclesta in lupta. Lupta scurta.
Arden avu puterea sa se ridice cat sa observe silueta aceea intrand in turn ca o naluca lasand in urma un lan de lesuri. Racnete, urlete, zanganit de sabii, apoi tacere. Doar din oras se auzea harmalaia iscata de Eodin. Un incendiu izbucnise in vecinatatea piatetei luminand rosiatic noaptea. Era clar, maestrul sau facea ravagii. Sau…
Tresari cand salvatorul sau aparu, ca de nicaieri, langa el. Il incerca din nou acea strafulgerare rece prin tot corpul ca si cum omul acela ar fi respirat gheata catre el.
-Ridica-te.
Il asculta. Vocea lui era ca o muzica. Il infricosa dar il si incanta totodata.
-Ai apucat fluxul ca un bezmetic. Puteai sa.mori.
Parca nici nu il certa atat de placuta ii era voce. Incremeni insa cand acesta isi dadu jos gluga de pe cap si isi dezvalui chipul palid si lunguiet, cu barbie ferma si ascutita, cu nas drept, acvilin,cu ochi de un verde smarald nebunesc si migdalati usor catre urechile lunguiete si ascutite. Parul negru ca zmoala cadea lins pe umerii lati. Avea un chip care emana o barbatie periculoasa dar si o liniste sublima.
“Un elf”
image

Fragment. (O mica mostra din ce va fi)

Posted: December 14, 2013 by zmolem in fantasy, my book - fragmente
Tags:

Arden isi storcea mintea pentru a intelege ceea ce i se intampla. Eodin il salvase din mainile calugarilor. Ii era recunoscator insa si ingrozit pana in strafundul inimii sale de copil de oribilele creaturi cu care aveau de-a face. Demonii, despre care auzise doar in basme, erau mai reali decat ar fi vrut. Ii visa noaptea si se trezea adesea urland disperat si lac de sudoare.
Intelesese in urma micului accident din valea Stearpa ca detinea si el, intr-o oarecare masura, o putere asemanatoare cu a lui Eodin si banuia ca asta era motivul pentru care il salvase barbatul. Il speria acea putere si tot ceea ce presupunea ea dar mai ales sfatul salvatorului sau spre a nu o mai folosi, pe cat posibil, constient sau nu.
Nu intelegea ce presupunea acea initiere de care ii vorbise Eodin si felul in care l-ar fi ajutat sa foloseasca puterea fara a se pune pe sine si pe altii in pericol.
Yarina, batrana preoteasa, il privea ca si cum ar fi fost ciumat desi se ingrijise cat putuse ea mai bine de ranile lui. Iar lucrul acesta il scotea din minti.  Copila cea trista care dormea, cel putin el asa credea, sub coviltirul carutei se speriase de el cand dadusera nas in nas dupa ce se trezise din agonia veninului de demon. O luase la fuga pana in bratele preotesei atragandu-si priviri dezaprobatoare si din aceasta cauza ajunsese sa ii poarte pica mai ales ca nu se simtea vinovat de nimic.
Macinat de toate aceste ganduri Arden se hotari sa ii ceara lamuriri lui Eodin. Si o facu intr-o seara cand se apropiau de Wufolk cel mai mare oras cetate din comitat.
-Ce mi se intampla Eodin? De ce se feresc Yarina si Raisa de mine? Le-am facut ceva? E din cauza demonilor?
Barbatul se intoarse in sa catre el si il fixa cu ochii sai cenusii, intotdeauna tristi apoi, dupa ce rasufla prelung, ii raspunse:
-Ma asteptam sa imi ceri lamuriri. Era inevitabil mai ales ca propria-ti magie te imboldeste si te cheama spre cunoastere.
Copilul ramase mut. Nu ca ar fi fost din cale-afara de uimit dar pur si simplu nu gasea o intrebare potrivita. Astepta ca barbatul sa continue.
-Din pacate pentru tine esti pus intr-o situatie dificila si neplacuta care, amestecata cu propria ta necunoastere si surpriza legata de puterile tale , ar putea sa te sperie mult prea mult.
– Esti sigur ca vrei sa ii povestesti? se auzi vocea batranei din caruta.
Eodin paru iritat de interventia ei insa doar pentru o clipa.
-Am de ales? Imi cere cunoastere. Legile noastre ne obliga sa o oferim. Am sa ii ofer cunoastere chiar daca…
Dadu a lehamite din mana si se intoarse catre Arden continuand:
-Esti sigur ca vrei sa afli totul despre puterea ta si despre ceea ce esti?
Din nou se auzi vocea aspra si strepezita a batranei.
-Ar fi mai bine sa incepi cu povestea ta. Poate asa se va speria si nu va dori sa mai afle nimic. Ar fi minunat daca nu ai face din el un proscris fara voia lui.
Inca o noua informatie ciudata si plina de mister. Ce proscris? Ce speriat? Arden se infurie, si se simtea indreptatit sa o faca, scapand cateva injuraturi caracteristice celor din comitatele de miazazi. Apoi continua:
-Simt ca innebunesc cu atatea mistere. De ce sa fiu un proscris fara voia mea? Nu sunt deja unul, acum ca am fugit de la templu?
Eodin il privi ciudat, surprins parca de iesirea lui.
-Ei… Te-ar speria ideea de a fi proscris pentru toata lumea?
-Adica?
-Parsivule, suiera batrana din caruta si pocni aspru din haturi pe spinarea robustului cal maroniu, ca si cum el ar fi fost de vina pentru furia ei  nu Eodin.
Acesta spuse:
-Eu sunt un proscris in ochii Templului dar si in cei ai regelui. Deasemenea sunt un proscris si intre ai nostri… in randul Ordinului. Mai pe sleau… aproape toata lumea imi vrea pielea in bat. Mai putin Yarina dar am anumite indoieli in ceea ce o priveste.
Femeia se ridica in picioare in caruta si se intoarse catre el fulgerandu-l cu privirea. I se citea dispretul pe chip… ba chiar parea ca transpira ura prin toti porii.
Arden se chinuia sa inteleaga ceea ce tocmai auzise. Nu ii era indeajuns, trebuia sa afle mai multe. Totodata avea sentimentul ca pe Eodin il multumea curiozitatea lui insa nu baga in seama asta si intreba:
-De ce ti-ar vrea Ordinul pielea-n bat, doar esti impotriva Templului? Eodin rase cam fara chef.
-Daca Templul nu se da in laturi de la nimic ca sa ma vada vaduvit de capatana, sa zicem ca Ordinul ma vrea doar prins si adus cu de-a sila in fata unui jude suprem. Odata ajuns acolo as fi judecat si pedepsit… aspru.
-Adicaaaa…
Si tanarul facu semnul unei asa zise decapitari in dreptul gatului sau.
-Nu. Asta nu. In astfel de vremuri, greseala ar trebui sa fie de rangul tradarii ca sa fie ucis un manuitor al fluxului. Deci nu. Ca sa fii lamurit de vina ce-o port gandeste-te ca am incalcat anumite ordine venite de la Marele Senesal.
-De la cine?
-Marele Senesal e conducatorul si legiuitorul Ordinului.
Arden stivuia in cotloanele mintii tot ceea ce afla si il privea cu aviditate pe Eodin si se mai si arata iritat cand Yarina interveni artagoasa.
-Ce evita sa iti spuna Eodin e ca, dupa legile Ordinului, tu ai putea deveni un proscris daca te asociezi unuia de teapa lui.
Neplacuta idee gandi Arden. Si totusi Eodin nu parea om rau doar il salvase de la Templu. Iar Yarina… dar stai.
-Sa inteleg atunci ca si dumneata esti o proscrisa, lansa baiatul concluzia care o facu pe preoteasa sa sughite si sa se aseze imbufnata pe bancheta in caruta si apoi sa le strige:
-Eu nu m-am asociat si n-o voi face niciodata cu un asemenea sarlatan. E doar o intamplare faptul ca acum calatorim impreuna. Si doar datorita tie  mai sunt eu aici. Dar se pare caaa…
Si isi opri tirada verbala cand in spatele ei se auzira sunete de foiala semn ca fetiscana se trezise. Eodin dadu din mana in semn de ”n-o baga in seama, iti spun eu mai in colo” si continua:
-Da. Yarina nu e proscrisa. Ea a decis sa ma ajute pentru ca esti tu la mijloc si pentru ca tu ai puterea de a manui fluxul.
Isi aminti de explicatiile sumare pe care i le daduse barbatul in seara accidentului din Valea Stearpa asa ca nu ii ceru mai multe detalii despre fluxul magic. Il lasa sa continue.
-Acum cand eu iti ofer toate lamuririle astea intre mine si tine se creaza o punte si, fara sa vrei te legi usor de mine. Asta inseamna ca incet,incet as putea sa iti ofer eu initiearea si canalizarea fluxului magic. Insa odata facut acest lucru mi-ai deveni ucenic iar a fi ucenicul unui proscris te face si pe tine la fel. Ai avea un viitor urat, nu fatal, dar indeajuns de neplacut fara sa fii vinovat, incat sa ma urasti. Acum te intreb inainte ca legatura dintre noi sa se intareasca, fara voie: iti doresti cu adevarat sa afli mai multe despre ceea ce esti?
Raspunsul baiatului facu ca in jurul lor sa se lase linistea.
-DA.
Aproape ca strigase. Iar vorbele care iesira in continuare din gura baiatului il facura pe Eodin sa se incrunte ganditor.
-Nu-mi pasa. Pentru mine tu nu esti un proscris. M-ai scos din temnitele Templierilor si m-ai salvat de o soarta crunta. Daca e sa devin un fugar in ochii tuturor, un nelegiuit… Fie. Dar nu vreau sa ma scald in nestiinta. Ma roade pe dinauntru ca nu stiu si ca voi nu-mi spuneti nimic. De ce se uita Yarina si Raisa la mine ca la un lepros? De ce Yarina  m-a ajutat totusi si m-a vindecat de venin si m-a vegheat nopti in sir chiar daca, pare-se, ii provoc sila? De  ce? Asta vreau sa stiu… si multe altele.
Tacu. Eodin parea uimit si multumit totodata, protestele iritate ale batranei contenira iar Raisa parea ca adormise din nou desi era cam greu cand el vorbea atat de tar si insufletit.. Dupa un timp Eodin spuse:
– Yarina si Raisa te privesc astfel pentru ca e o reactie normala a propriului lor flux magic la cel al tau. Magia asta actioneaza diferit asupra noastra si, totodata, ne confera anumite puteri si ne defineste. Intelegi ceea ce iti spun? Bine. Atunci am sa continui. Yarina si Raisa sunt preotese adica manuiesc fluxul de magie al luminii. Altii folosesc fluxul focului, al apei, al aerului, al pamantului sau al naturii…
-Sau al intunericului ca voi doi, interveni cu voce dura preoteasa.
Arden casca ochii mari si nemaistiind ce sa inteleaga.
-Adica eu…tu… magie malefica, baigui el.
-Nu malefica! interveni Eodin cu ochii scaparand scantei catre caruta. Oricum  ai putea-o denumi dar nu malefica. As fi tare incantat draga Yarina daca ti-ai vedea de haturi si de micuta care nu doarme dar asculta ca un hotoman din caruta.
Deci fetiscana nu dormea, ba mai mult… Arden se simtea oarecum indreptatit sa ii poarte pica fetei care se prefacuse ca doarme in tot acest timp. Eodin isi urma firul vorbelor:
-Fluxul intunericului nu e malefic si nu are nimic de-a face cu magia neagra. Atat doar ca suntem intr-o totala opozitie cu fluxul magic al luminii. Asa ne e firea. De asta Yarina si Raisa te privesc cu sila pentru ca pana vei fi initiat fuiorul magic care curge prin tine este puternic si nestavilit. O simt si ele, o simt si eu.Am stiut de la inceput ca magia intunericului curge prin tine. Yarina nu are nimic cu tine si nu va avea nimic niciodata, nici Raisa. Atat doar ca, pentru ele, magia ta are, daca pot spune asa, un gust amar si respingator.
Incepea sa inteleaga. Asta il multumea. In schimb alte intrebari i se nasteau in minte si ii stateau pe buze gata sa prinda glas. Noroc ca Eodin ii vorbi in continuare nelasandu-i timp sa intrebe.
-Magia neagra e cu totul altceva. Oribila. Interzisa. Plina de putreziciune si ferocitate.Rezultatele ei le-ai cunoscut zilele trecute, intr-un mod cam neplacut pentru tine… demonii. Inca nu inteleg asocierea nefasta dintre Templu si demoni insa voi afla curand. Dar asta-i alta treaba si-o vei afla altadata.
Struni usor calul pana in dreptul calului inhamat la caruta si ii zise femeii:
– Coteste acolo spre dreapta. Ne-om adaposti in spatele stancii de colo. Caii ne sunt obositi iar noua…
Si arata cu oarecare mandrie catre el si Arden.
-…ne-ar prinde bine sa ne odihnim fundurile tabacite de la atata calarit. Asta daca n-ai vrea tu sa ne vindeci basicile si bataturile.
Avea o urma palpabila de rautate in glas si in atitudine si parca ii facea placere sa o tachineze pe batrana. Raspunsul acesteia fu o injuratura pestrita si cam lunga terminata cu un:
-…si sa-ti arda matele in pucioasa Gradarului.
Eodin rase strengareste zicandu-i in timp ce ieseau de pe drumeag inspre locul de popas:
-Stiam eu ca esti o adevarata doamna din Vaeton.
Cascada de injuraturi il lovi la un moment dat si pe Arden care nu se abtinu si pufni in ras atragandu-si furia batranei.
-Am sa iti spun mai multe din ceea ce vrei sa stii, atat cat imi sta in voie si in putinta, dupa ce vom face focul.  Suntem destul de departe de orice templu si de orice drum patrulat de garzile regale ca sa ne fie teama sa aprindem vreo doua lemne.
Arden il privi cum descaleca si, bucuros, o facu si el. Il dureau toate insa nu baga in seama incantat fiind de ceea ce aflase si curios peste masura de ceea ce urma sa afle.

image

Fragment…

Posted: December 6, 2013 by zmolem in fantasy, my book - fragmente

-Pleaca de aici, racni Aela catre Erin pocnindu-l cu toiagul de Rafr pe demonul care incerca sa treaca pe sub bolta fumurie ce dadea spre beciurile castelului.
– Sunt prea multi, se incapatana acesta si se repezi cu sabia ridicata inspre un alt demon care tasnise perfid pe geamul de la  coridorul dinspre marea sala.
In dreapta curtii interioare, in fata portii de iesire, pavajul ros de vreme incepu sa se zgaltaie si sa crape precum un pergament.  Bucati mari de piatra fura azvarlite cat colo ,izbindu-se zgomotos de ziduri, cand din strafundurile pamantului rasari la suprafata un pinten negru, fumegand de granit. Se inaltase ca o amenintatoare sulita uriasa pana aproape de acoperisul donjonului. Din acel pinten se cascau niste deschizaturi prin care un fum dens si inecacios incepu sa se
raspandeasca peste tot in jur.
Erin de abia reusi sa o apuce pe Aela de mijloc si sa o tranteasca la pamant in timp ce o lespede grea de piatra trecu pe deasupra lor si se zdrobi de un perete.
Se ridicara amandoi, cu greutate, intr-un nor de praf si fum si se retrasera pana langa treptele ce duceau catre fortificatia principala. Se parea ca erau pierduti. Un pinten al subpamantenilor rasarise chiar in fata lor si orice sansa de scapare era acum pierduta. Dincolo de infama coloana de piatra fumeganda era scaparea lor. Iar hoardele de demoni si scarboase creaturi ale mortii si magiei negre aveau sa se reverse peste ei in cateva clipe. Stiau asta caci la fel fusese in Vaeton in timpul marelui exod.
Erin apuca firavul firicel de magie pe care-l mai poseda si se transforma dureros in tigru. Aela il mangaie cu compasiune cautand sa-i alunge durerile care-l faceau sa tremure. De cand firul magiei slabea transformarile sale deveneau tot mai grele si chinuitoare iar Aela ii deplangea necazurile. Cand tigrul deschise ochii fata sesiza cum din ei doua mici diamante se prelinsera pe blana fina, galbuie pana spre colturile gurii. Fata, intelegand gravitatea situatiei si sacrificiul dureros pe care il facea Erin trase puternic aer in piept si il cuprinse tandru pe dupa gatul puternic si il imbatisa.
-Trebuie sa afli… ii sopti usor in ureche, Te iubesc.
Se retrase putin si il saruta pe botul blanos zi impodobit cu fire aspre. Raspunsul lui o scoase din sarite. Ea ii facea o asemenea marturisire iar el avea chef de glume.
-Bine ca ti-ai gasit sa pupi in bot ditamai tigrul. Nu puteai sa o faci cand inca eram om…
Aela racni la el cu ciuda si-l lovi cu pumnul in umar. Atat cat sa simta ca l-a muscat un tantar. Continua.
-Ce noroc pe tine ca si eu te iu…
Se opri lasand-o intr-o disperata asteptare si se zburli fioros cu ochii la zecile de deschizaturi din coloana subpamanteana, care pulsau a flacari, fum, zgomote ciudate si a o lumina ce parea violacee. Aela se intoarse uitand cu totul scena de mainainte. Se protapi in stanga lui cu toiagul de Rafr intins amenintator inainte. Amandoi erau incordati si asteptau cohorta de inamici infernali ce aveau sa se reverse asupra lor. Avea sa fie o batalie pe cinste, purtata in doi ca de atatea ori, si aveau de gand sa prapadeasca cat mai multi din randul adversarilor oricare le-ar fi fost soiul.
Aela tresari inciudata cand simti limba aspra a tigrului cum ii atinge fata de la barbie peste obraz pana la ureche. Il privi cu coada ochiului intrebandu-l:
-Ce-ti veni?
-Asa saruta tigrii. Daca ma sarutai om fiind, era altceva.
Se opri insa si se incorda brusc cand pe una din deschizaturi tasni un demon din cei mici, un caine reptilian cu dinti pana si in jurul pleoapelor. Acesta insa cazu lat la cativa metri de ei cu gatlejul sfartecat si cu o arsura fumegand in cosul pieptului.
-Ce dracu? exclama cu vocea-i guturala tigrul.
-Asa! Pomeneste-i… sa vina si mai multi.
Parca ascultandu-i dorinta, o a doua creatura subpamanteana fu azvarlita, pe alta deschizatura, se ciocni in zbor de zidul donjonului si se pravali apoi la pamant inerta. Era un nemort cu chipul livid cu un singur ochi vinetiu si cu gura hidoasa si lipsita debuze. Si acesta, la randul sau, fumega din toate inchieieturile vadind o usoara sclipire violacee si, parca, simbolul unei rune pe piept. Imediat un al treilea, de asta data un korg, se izbi violent de pamant langa nemort. Creatura cu cap de reptila cu cele zece perechi de ochi ale sale rostogolinduse violent in orbite era inca in viata dar arata ca dupa o scarmaneala buna. Scarmaneala a carei cauza Erin incepu sa o intuiasca.
-Suntem scapati, ofta el si o mai linse inca o data, tandru cat putea un tigru sa o faca, pe Aela pe obraz.
-Ce? Intreba dupa ce isi sterse obrazul proaspat “sarutat”.
Insa intelese si ea pe data zarind infipta in spinarea solzoasa si plinaa de tepi a korgului una din sagetile lui Arden.
Cu un muget infernal pilastrul de granit porni sa fremete si sa fumege si mai puternic totodata cu cresterea in intensitate a acelei lumini violacee atat de nelalocul ei intr-un peisaj cu accente subpamantene. Fiarele Gradarului pornira sa iasa din pilastru aproape pe fiecare gaura, unele tarandu-se, altele azvarlite de-a dreptul, toate mai mult sau mai putin in viata, insa nici una nevatamata.
-Mori! racni cu ura Erin decapitand cu o lovitura un nemort care ii iesi in cale apoi se arunca in valtoarea luptei.
Aela il insoti curajoasa izbind fiintele nepamantene cu toiagul sau innecandu-i in acele bule magice de apa de mare. O insufletea peste masura sansa pe care o primisera. Erin se era la fel de feroce ca de obicei si sfarteca in stanga si in dreapta dovedindu-se totusi grijuliu in aparare. Era lipsit de mare parte din magia imbatatoare a naturii care il definea dar trebuiau sa scape de acolo iar asta nu se putea intampla fara lupta.
Scapa un raget triumfator cand, inconjurat de o jerba de lumina violet, in curtea castelului ateriza ,pe una din deschizaturile cele mai mari, Arden luptandu-se pe viata si pe moarte cu nu mai putin de zece gardieni infernali, acei demoni semiumani inzauati. Cadeau pe rand sub furia nebuna sabiilor lui Arden insa ii urmau altii secerati la randul lor, disperati si haituiti, parca manati de la spate de insusi Imperatorul din Gradar.
Se aruncau in sila la atac si tot asa cadeau la pamant scursi de viata palpaind a lumina violet. O singura persoana era capabila de asa ceva si anume Raika tanara preoteasa.
Aela rase intelegand si ea cauza mortii nepamantenilor cauza care li se infatisa aproape imediat invaluita intr-un nimb luminos.
Raika cu roba sfasiata, trasa la fata, cu aspect salbatic si fioros manuia un sceptru ce avea la un capat o piatra purpurie care parea a fi cauza izbucnirilor de lumina. Trimitea sute de raze ucigase care puneau la pamant zeci de subpamanteni. Alte luminiscente plecau rapid ca sa ofere scuturi protectoare lui Arden si lui Woldem care navali si el ca un bezmetic pe o alta gaura. Vantura o secure dubla,grea cu care despica in adversari cu o furie caracteristica numai celor de teapa lui. Se parea ca el asigura retragerea caci se postase protector cu spatele la Arden si Raika si indeparta de ei orice pericol.
Nu mica le fu si lor surpriza sa ii gaseasca pe Erin si pe Aela acolo insa nu se pierdura cu firea si continuara batalia pana cand curtea castelului se umplu de starvuri nepamantene. Erau din nou cu totii impreuna.
Curand cohorta de atacatori conteni sa mai vina asupra lor lasandu-le un moment de respiro binemeritat atat cat sa isi zambeasca obositi unii altora. Nu aveau timp de imbratisari sau manifestari de bucurie caci alt val de bestii putea sosi oricand precum le era firea de data aceasta mult mai numeroase si mai fioroase.
-Ce facem? Intreba strepezit Erin cu ochii pe una din gurile intunecate.
-Ne retragem, raspunse Arden. Doar sa ne aratati voi pe unde si daca se poate.
-Daca nu apareati voi, facand prapad in subpamanteni, nu am fi avut pe unde sa ne retragem. Eram prinsi. Dar ce facem cu scarbosenia asta? rosti Erini aratand cu barbia inspre pilastrul intunecat.
-Am lasat in urma o sumedenie de capcane care-l vor distruge din temelie. Am sa va povestesc mai multe cand vom fi la loc sigur!

The dark templar

Posted: December 6, 2013 by zmolem in fantasy
Tags: ,

image

Arden

Posted: October 27, 2013 by zmolem in fantasy
Tags: , , ,

image

Android post.

Asa incepe totul!

Posted: October 15, 2013 by zmolem in fantasy, my book - fragmente
Tags:

Un vant caldut batea usor imprastiind praful de pe drumeagul catre Templu, drumeag care serpuia dinspre campiile Noddok, aflate la miazazi, inspre Platoul cenusiu care se intindea departe in miazanoapte la picioarele muntilor Ridding. Templul, ascuns adanc in padurea Strufdale, era singurul loc unde salasuiau oameni de-a lungul drumeagului, intre Fardale la sud si satucul de mineri de pe Platoul cenusiu… Multi calatori, targoveti sau negustori opreau la templu cerand gazduire in calatoriile lor pe acest drumeag. Templul prosperase astfel oferind gazduire, contracost bineinteles, celor la nevoie…
Imediat ce drumeagul parasea intinsele campii Noddok intrand in seculara padure Strufdale, calatorii gaseau sumedenie de semne din lemn care le indrumau pasii catre Templu, pe unele dintre ele scriind chiar si cati pasi mai aveau de strabatut… Una dintre aceste indrumari, pictata in culoare rosie pe o scandurica de lemn de brad, era folosita drept sprijin unui barbat care sulfa din greu dupa ce iesise alergand dintr-un tufis de al amarginea drumului. Parea ca vrea sa inghita tot aerul din jurul sau, si dupa ce o vreme suflase din greu se indrepta cu chiu cu vai de spate, cautand ingrijorat in jurul sau, ceva. Era un barbat inalt, slab, cu aspect de prajina, cu haine ponosite dar curate, cu cizme ieftine si rupte pe alocuri in picoare. Chipul era asemenea cu restul trupului, slab, osos chiar, cu un nas acvilin si barbie ascutita. Pielea ridata ii dadea aspect de pruna uscata, insa ochii stralucitori tradau o inteligenta si o viclenie fara margini.Parul il purta in plete incalcite si neingrijite, si avea o culoare ciudata, un brun roscat cum nu aveau multi oameni de prin comitat… Dupa ce isi recapata suflul pe deplin porni cu pasi grijulii daca nu chiar furisati de-a lungul drumeagului inspre miazazi. Arunca priviri atente imprejurul lui si din cand in cand se oprea sa asculte sunetele padurii… La un moment dat tresari si ramase locului. Se lasa pe vine si se incorda, gata-gata sa sara la cel mai mic semn. Cauta ceva, urmarea ceva. Desi nu avea vreo arma la el, ca sa para vanator, insa felul sau de a se comporta il dovedea a fi obisnuit cu padurea si sunetele ei… Intocmai ca un sarpe care se arunca asupra prazii la fel si omul nostrum tasni inspre dreapta sa printre doua tufisuri. Aproape imediat se auzi o bufnitura, sunete de crengi paraind si cateva injuraturi si racnete. Dintre aceleasi tufisuri unde disparuse barbatul tasni o mogaldeata mica pe jumatate la fel de mare ca barbatul. Un copil! Un copil care alerga mancad pamantul, de-a lungul drumului fara sa priveasca in urma, insa razand jmechereste si chiuind vessel… Dupa ceva vreme disparu dupa un rand de stejari grosi si scorburosi. Din spatele tufisului cu pricina se auzira gemete indurerate si injuraturi porcoase. Bietul barbat atarna de picioare, cu capul in jos, de o funie agatata de o creanga inalta a unui stejar. Cazuse intr-o capcana bine ticluita probabil de mogaldeata ce o tulise de-a lungul drumului. Dupa multe sfortari reusi se se intinda si sa apuce funia pe care, cu cateva miscari dibace, reusi sa o taie cu cutitul. Cazu cu bufnitura infundata pe un petec de muschi de pamant si gemu pret de cateva clipe. Se ridica cu greu si o porni blestemand in urmarirea strengarului, desi nu cu acelasi elan cu care please micutul, dovedind varsta si totodata si durerea cauzata de cazatura de adineaori.
Ajunse la cotitura unde disparuse pramatia ce ii intinsese capcana in care cazuse ca un ageamiu, si se opri ascultand si cautand cu privirea in desisurile padurii. Scoase de la cingatoare cutitul vanatore pe care il folosise la taiatul funiei si ranji salbatec. Cu pasi usori si calculati ocoli inspre dreapta unul din stejarii cei mari dupa care ii disparuse prada. Isi tinu respiratia pret de cateva clipe si apoi, cu un racnet furios, tasni peste cateva radacini groase si noduroase ce ieseau din pamant. Un alt urlet, de asta data speriat raspunse de dincolo, si aproape imediat se auzi o cascada de injuraturi si blesteme. Barbatul cel slabanog iesi din nou in drum cu o cautatura disperata si dezamagita urmat de un altul. Acesta din urma era alb la fata precum hartia si tremura privind disperat la slabanog cum is vara cutitul in teaca. Pesemne era sa se intalneasca intr-un mod fatal cu acel cutit, altfel nu ar fi fost intr-atat de speriat.
– Blestematule rosti slabanaogul, din cauza ta l-am pierdut si de data asta.
Al doilea nu raspunse. Tremura ca varga si nu dadea semne ca ar fi putut vorbi. Era un barbat mic de statura, ajungandui primului deabia pana la umar, grasut, rotund chiar, cu haine la fel de ponosite dar la fel de curate ca ale slabanogului. Fata ii era rotunda si bucalata, cu un nas mic turtit, cu ochi care pareau a avea atentie numai pentru ceea ce se putea manca. Parul ii era lung dar rar, parca tot timpul gata sa ii cada la prima adiere de vant. Intr-un final reusi sa ingaime cateva cuvinte, cu o voce miorlaita si tremurata:

– L-am pierdut iarasi nu-i asa?
– Priveste si tu in jur! se rasti slabanogul la el, Ti se pare ca pramatia a incaput pe mainile noastre? Ei blestematie! Am sa ii spun marelui preot sa te biciuiasca de trei ori pe zi si sa nu iti mai dea o saptamana de mancare!
Pesemne ar fi preferat sa il arda cu fier rosu, sa ii taie fasii de piele de pe spinare si apoi sa ii presare sare peste rana deschisa decat sa stea macar o zi nemancat, caci bucalatul incepu sa scanceasca si sa se milogeasca.
– Fie-ti mila jupane Drey, orice fac numai nu ma da pe mana marelui preot. Inca nu a uitat de patania de luna trecuta. Orice, jupane Drey, orice.
Si continua sa se milogeasca cu vocea sa miorlaita, scotandu-l din fire si mai tare pe jupanul Drey, lunganul. Deodata acesta din urma se incrunta si cu un semn al maini ii facu semn sa taca, insa scancetele si miorlaielile nu contenira, ba mai mult sporira infuriindu-l si mai tare pe lungan. Dintr-un salt Drey fu langa companionul sau si, rapid si tacut ii aplica acestuia un pumn in coaste care ii taie respiratia. Bietul om cazu in genunchi si apoi se tranti pe burta tinandu-se cu bratul drept de locul dureros. Ar fi urlat ca din gura de sarpe dar Drey mai ca nu se sui pe el si ii suiera in obraz:
– Daca mai scoti un cuvant iti smulg maruntaiele si te las prada lupilor! Blestematule! Ridica-te incet si casca bine ochii caci dihania aia de copil, pui de diavol sau ce o fi, e prin apropiere.
Ca un facut, undeva in spatele lor, dinspre nicte tufisuri inalte se auzira cateva fosnaituri, atragandu-i atentia lui Drey. Imediat insa chitaituri, urlete si cateva plesnituri razbatura pana la ei. Toata zarva parea ca inainteaza inspre ei, si Drey, cu cutitul in mana dreapta inaintea grijuliu cu genunchii indoiti inspre harmalaie. Nu mica ii fu mirarea sa-l vada pe unul dintre calugarii de la templu iesind imbujorat din spatele tufisurilor cu bratul intins inainte tinand de gulerul hainei pe mica pramatie care il lasase spanzurat cu capul in jos cateva clipe mai inainte. Calugarul era vanat la fata de furie si sufla din greu inercand sa se elibereze din desisul de spini unde reusise sa dea peste copilul pe care il urmarea si Drey. Copilul racnea si se zbatea incercand sa se eliberezeze din stransoarea in care il inlantuise calugarul, dar degeaba, acesta din urma era voinic si nu dadea semne de slbiciune a stransorii.
– Ei dragul meu jupan, ai de plata o butelca cu vin! Am pus mana pe el inaintea dumitale!!!
Si spunand acestea cu mana libera il plesni peste tartacuta pe prizonierul cel galagios curmandu-i injuraturile. Ca la un semn Drey se repezi precum o fiara asupra prazii si ii arse si el doua palme rasunatoare bietului prizonier. Pesemne rusinea de a-i cadea in capcana copilului fusese prea mare.
– Da-mi-l sa il duc la Templu, porunci lunganul.
Insa chipul dezaprobator al calugarului fu indeajuns pentru a intelege ca raspunsul era: NU!
– Ei, ei! Ce iti inchipui draga jupane Drey, ca am alergat dupa diavolul asta mic 3 zile incheiate ca sa il las acum sa il duci dumneata la Templu? Nici gand! Haidem mai bine sa pornim catre templu caci vreau sa imi primesc rasplata, si bineinteles si butelca de vin, doar nu am facut prinsoare pe degeaba? Nu-iasa?
Si fara sa mai piarda vremea, printre palme si suturi dureroase, il lega pe copil, si il salta apoi pe spinare, sub privirile uluite ale celor doi. In tot aces timp copilul tacea, si ii privea pe rand pe fiecare cu priviri speriate, intelegand probabil ca la Templu nu il asteptau clipe prea placute. Era mic de statura, insa nu slab, cu haine murdare din tesatura de sac. Chipul sau trada veselie, dar nu astfel de clipe, ochii ii erau albastri stralucitori, nasul mic, barbia ferma si dreapta iar parul de culoarea spicului de grau era lung legat intr-o coada cam dezordonata, coada de care calugarul il tot tragea de fiecare data cand avea ocazia facand sa ii dea lacrimile.
Intorcandu-se catre amicul sau, Drey ii spuse rastit:
– Scoala nemernicule, daca nu erai tu, il prindeam. Of, mama s-ar intoarce in mormant daca ar sti ca a zamislit un copil int-ratat de dobitoc. Scoala Varrik, si nu mai scanci atata ca te altoiesc si mai si.
Si porni cu scarba in urma calugarului urmat de cel care se dovedi a fi fratele sau pe numele lui Varrik.

Templul se gasea la mai bine de trei mile in adancurile padurii in imediata apropiere cascadei Dimdire, cascada ce dadea si numele paraului ale carui ape le alimenta. Drumul catre Templu era destul de usor, calugarii iesind de doua ori pe an sa il repare, ca curete crengile si maracinisurile ce amenintau sa ingreuneze circulatia pe acest drum. Oricum, de pe urma acestui drumeag bine intretinut tot ei aveau de profitat, caci calatorii opreau intotdeauna si erau gazduiti in camerele de la Templu. Templul se gasea in spatele unor imprejmuiri din piatra cubica adusa din munti, imprejmuiri inalte si greu de escaladat, asta in caz ca se gasea vreun curajos care sa creada ca e mai usor de intrat peste ziduri decat pe poarta, care era mai tot timpul deschisa pentru cei ce doreau sa intre. Curtea marginita de zidurile mai sus descrise era larga putand chiar sa gazduiasca una din faimoasele curse de cai ce se tineau anual in Comitatul Corbului. In dreapta se zarea o cladire cu un singur etaj, din barne de lemn, lunga cu cateva intrari mari, ce adapostea grajdurile si magaziile. Imediat langa aceasta cladire se insiruiau alte cateva cladiri de asta data cu un etaj sau chiar doua, construite din caramida sau piatra, varuite simplu in alb, cu acoperisuri din tigla rosie. In stanga lor aproape de zidul ce marginea curtea se insiruiau sumedenie de casute mici din lemn, acoperite cu stuf, iar in spatele lor se observau cotete de gaini sau cocini de porci. In spate de tot, privind printre casele mari cu etaj ce ocupau tot centrul imensei curti, se putea observa Templul, o cladire mare, alba, parca sculptata in piatra, fara nici un geam, doar cu o intrare mare boltita cu o usa la fel de mare din lemn masiv tintuit cu placi de bronz. Templul nu avea acoperis si arata ciudat precum un cub trantit acolo de zei pentru a-si face calugarii de lucru cu el. Un drum de piatra ducea de la intrarea in curte ,printre doua dintre casele cu etaj, catre templu. Odata trecut de casele cele mari, drumul era marginit de coloane mari sau mai bine zi de cilindri imensi nesculptati de marmura alba. Zece perechi de astfel de coloane si apoi drumul trecea peste un covor de iarba deasa de un verde salbatic ajugand la un platou pavat cu piatra ce se gasea in fata ciudatei cladiri a Templului. Aceasta era cladirea unde se savarseau procesiunile sfinte, unde se tineau consfatuirile secrete ale preotilor, unde salasuia conducatorul acestui asezamant.
Pe drumul acesta pavat pasea calugarul cu micul sau prizonier in carca urmat de cei doi frati carora le furase prada de sub nas. Acestia din urma, pamantii la chip paseau fara chef si aruncau in stanga si in dreapta priviri uracioase. Calugarul in schimb pasea tantos aproape saltat, si le zambea tuturor celor care le ieseau in cale. Avea si de ce. Doar il prinsese pe blestematul acela de copil care fugise de la Templu si le daduse atatea batai de cap timp de o saptamana incheiata. Din spatele uneia dintre colibele din stanga aparu un alt calugar care aproape alergand veni catre el fluturand voios mana.