Istorie

Posted: June 1, 2015 by zmolem in recomandari
Tags: , ,

Coborâm pe poteca șerpuitoare, căutând să ajungem cât mai repede la platoul despre care citisem în carte. Florin e încântat de zona pe care am descoperit-o, denumind-o perfectă pentru detecție. Eu inca nu am detector de metale dar ma descurc cu cercetarea și scormonitul după informații, asa că Florin m-a pus la treaba încă de acum o săptămână. Vorba lui:
-În detecția de metale, cercetarea și documentarea reprezinta 50% din muncă.
Ajungem la marginea platoului cu pricina și studiem încă o data harta pe care am printat-o alaltăieri. Gps-ul ne confirmă încă o data coordonatele asa ca ne pregătim. 

image

Florin își scoate detectorul din geanta și începe sa îl monteze cu o meticulozitate enervantă. Eu îmi pregătesc lopata. Deocamdată,  până îmi voi lua și eu un detector de metale, sunt șef la lopata.
Brusc prin fața ochilor mi se desfășoară un fuior ireal de evenimente. Vad vechiul pichet graniceresc, corpul de paza înconjurat de întărituri din saci cu nisip și multă sarma ghimpată. Câțiva soldați patrulează necontenit de-a lungul lizierei pădurii. Doi dintre ei se întâlnesc lângă un stejar secular, își oferă țigări și se retrag în penumbră ca sa pufăie nestingheriți .
-Ce faci? Se aude vocea lui Florin.
-Visez cu ochii deschiși.
Zâmbește și îmi face semn sa-l urmez. Are detectorul pornit și o poftă nebună de a descoperi istorie. Își stabilește un traseu cu care vrea sa acopere cât mai mult din suprafața platoului și începe…
Mie îmi apar din nou în fata ochilor evenimentele trecutului. Sus în foișorul cel mare, un sergent privește în depărtare prin binoclu. I s-a părut ca a văzut ceva…i s-a părut. Cei doi soldați de mai devreme stau sprijiniți cu spatele de un trunchi de copac doborât și pufăie în voie, nevăzuți de nimeni. Își povestesc de acasă,  de iubite, de…  Șșșșt! Parcă s-a auzit ceva! Însă e prea târziu, dintr-un tufiș țâșnește mult prea rapid o umbră, un inamic cu baioneta în mână.  Până să apuce sa facă ceva ori sa strige, cei doi soldați zac lângă trunchiul de copac, într-o baltă de sânge.
Biiiiiiiiiiip! E sunetul care ma trezește din visare. Florin a găsit ceva. E momentul sa pun lopata în acțiune. Îmi arată zona, un mic petic de iarbă,în mijlocul căruia îmi desenează cu arătătorul un pătrat cu latura de douăzeci de centimetri.
-15 centimetri,  maxim 20! Neferos!
Ma așez în genunchi și, cu lopățica mea de infanterie decupez un pătrat în suprafață ierboasă apoi îmi înfig degetele în despicături. După câteva sforțări reușesc să scot o bucata zdravănă de iarbă cu tot cu rădăcini și pământ. Bucata asta va veni pusă la loc când vom astupa groapa, ca sa nu lăsăm prăpăd în urma noastră. Doar nu suntem braconieri.  Încep sa sap, fără grabă, scot pământ din groapa și îl așez pe colțul foii de cort pe care a asezat-o Florin lângă mine.
Nu durează mult și, odată cu pământul scos din groapa, în fata ochilor îmi apare o bucățică de metal cenusie, rotundă cu ușoare zgarieturi pe suprafață.  O monedă.
O curăț ușor cu degetele și o întorc pe ambele părți! E în stare bună, ba chiar se poate citi ceea ce scrie pe ea. Florin se agită în spatele meu așteptând verdictul. 
-2 Pengo, Magyar Kiralysag! Argint… Pe revers e Franz Liszt!
-Bă, ești nebun? Asta e monedă comemorativă!

image

I-o înmânez și îl las sa o studieze în timp ce eu cad din nou în visare. O visare abruptă,  plina de zgomot, împușcături și explozii.  În jurul meu pare ca s-a dezlănțuit iadul. La picioarele mele zace un sublocotenent tânăr,  cu pieptul spart de o schija. Ochii privesc goi undeva în zare. Din mână ii cade o monedă, o mică monedă de argint. Dandu-si și ultima suflare, tânărul ofițer reușește sa ingaime:
-Grete! Buna mea Grete!
Din pădure latră câteva mitraliere dar nici din pichet răspunsul nu e mai prejos. Sergentul din foișor trage ca un isteric în tot ce mișcă.  Servantul sau zace în spatele lui, mort. Însă lui nu-i pasă,  se descurcă și fără el, doar e cătană bătrână.  Banda mitralierei sale se termină. Trebuie sa o schimbe, rapid… Rapid. Însă nu mai apucă.  O grenadă aterizează pe podeaua foișorului, aruncată probabil de cel mai iscusit dintre inamici. Explozia zdrobește foișorul, într-o jerbă de flăcări și așchii de lemn. Trupul sergentului cade undeva aproape de peretele corpului de pază.  Lângă el vad o ploscă de aluminiu care are ceva scris pe o parte.
-Iar visezi?
Îl urăsc! 
-Aici, caută aici! Ii zic arătând inspre locul unde văzusem plosca! 
-Faci mișto?
Îl privesc cu reproș si-l indemn muțește să caute. Se conformează, usor a lehamite, însă când Garret-ul sau ii semnalizează sonor ca a dat de ceva,  Florin face ochii mari apoi zice.
-20 de centimetri, aluminiu!

image

Când ii înmânez plosca de aluminiu, cu priviri triumfătoare, parcă ar vrea sa ma vadă iarăși visând cu ochii pierduți. Poate ca e doar imaginația mea mult prea bogată,  poate e doar flerul sau poate e influența unor evenimente crunte petrecute acolo în timpul războiului, dar simt ca acolo vom găsi chestii faine. Și o știe și Florin! 
Privesc în gol, căutând cu mintea scenele mai devreme pierdute.  Are sa fie o zi fructuoasă.

(ficțiune)

Advertisements

Lasa un comentariu

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s