Cancun – Sau "Ce-ar fi fost daca?"

Posted: October 23, 2014 by zmolem in teatru, Timp liber
Tags: , , , , , , , ,

Ploua cu galeata. Umbrela mea de un metru si jumatate in diametru de abia face fata. Intram in teatru si, dupa ce ne lasam paltoanele si umbrela la garderoba, ne indreptam inspre sala.
Gasim rapid randul XIII, locurile 16 si 17 si ne facem comozi. Neuroana mea e incantata ca are vizibilitate buna. Eu trec telefonul pe silentios. Asa se cade, nu? Sigur are sa fie careva caruia ii va suna telefonul in timpul piesei, iar eu ma voi enerva.
Se joaca piesa Cancun, piesa la care am tinut mortis sa ajung pentru ca la premiera am lipsit, rusine mie. Scena se intinde si peste primele randuri, intruchipand un ponton si o plaja, avand in spate un bungalou, de unde imi fac cu ochiul cateva decoratiuni. Oare cum as face sa pun mana pe lavoarul acela de piatra de pe peretele bungaloului?
“Stii ce, neuronule? Esti la teatru, lasa decoratiunile!”
Se aude soneria si un stol de persoane trecute de 60 de ani se revarsa in sala si ocupa locurile din dreapta culoarului. Constiinciosi si constiincioase isi opresc sonorul la telefoane si asteapta inceperea piesei.
Si incepe…
Ioana Dragos-Gajdo apare pe scena, fredonand o melodie, ce pare a fi un cantec de Craciun… Melodia naibii, zic eu, are sa-mi ramana stampilata pe neuron si-am s-o cant toata seara.
In dreapta, in mijlocul plutonului de pensionari, predomina foiala si agitatia.
“Ce mama prazului au astia?”
O batranica se ridica cu telefonul la ureche si incearca sa sopteasca cuiva ceva. Eu zic ca ala numa soptit nu e, ca prea inteleg tot.
-Is la teatru.
Se retrage tiptil pana langa draperia de la intrarea in sala de spectacol si, ca si cum ar fi fost pe scena nu in sala, isi continua discutia.
-Nu. Ioi. O murit!
“Cine-o murit?”
Ma uit in jur, nimeni “n-o” murit. Randul XII si XIII se intorc brusc catre ea si ii transmit, in soapta sau in gand, o zi a frigiderelor deschise. I-am trimis si eu, in gand, cateva kilograme de carne virtuala si m-am intors catre scena.
“Hei, cand au aparut Serban Borda si Petre Ghimbasan? ‘Tuz baba ma-tii cu telefonu tau cu tot.”
Piesa e despre doua cupluri aflate in vacanta in Cancun. Si vacanta asta de pe scena tinde sa se extinda si asupra spectatorilor. Personajele beau sampanie, sporovaiesc in voie, rad, se giugiulesc, doar sunt in concediu, pana cand se produce un declic declansator al evenimentelor ulterioare.
Reme (Ioana Dragos-Gajdo), le marturiseste sotului si prietenilor ei ca ea, printr-un gest de acum 25 de ani le-a decis, voluntar dar nu rau intentionat, destinele. Faptul ca in acel moment ea a ascuns cheile de la masina lui Vicente, a facut ca Pablo sa o conduca pe Laura acasa iar Vicente sa ramana cu Reme, si nu doar pentru o seara, ci pentru toata viata.
Pablo pomeneste, in treacat, ce ar fi daca pentru restul concediului ar face o schimbare, ca si cum Reme nu ar fi ascuns cheile masinii lui Vicente, si cuplurile ar fi ramas inversate. Scena musteste de acel “ce-ar fi fost daca“, Vicente are o izbucnire nervoasa, izbucnire incarcata din plin de reprosuri si regrete, Laura si Pablo se retrag politicos catre bungaloul lor, iar Reme adoarme pe ponton.
Ce-ar fi daca… Ce-ar fi daca oamenii ar veni la teatru si si-ar infige telefoanele in fund?”gandesc eu cu o ciuda aproape ucigasa, privind-o pe pensionara vietii cum se ridica din nou si isi reia discutia soptita, ascunsa dupa draperia de la intrarea in sala.
Ce-ar fi daca oamenii ar ajunge la timp la teatru si nu ar deranja ceilalti spectatori?”imi spun din nou privind taios catre un tinerel care se strecoara pe langa pensionara barfitoare, trece prin fata mea si a sotiei, se tranteste scarbit doua locuri mai in colo si incepe sa f..ta telefonul ala nenorocit a carui lumina imi deregleaza neuronul.
Ce-ar fi daca as reveni la scena?”imi zic, DIN NOU, privind cum Reme se trezeste din somn si…
Cretinoidul din stanga mea freaca telefonul cu o pofta tembela, dandu-si probabil check-in sau discutand cu vreo pitipoanca. Babaciunea e infasurata in draperie dar priveste totusi catre scena.
-Reme, mi-ai vazut cumva slipul cel rosu?
Paralizie totala! Tanarul din stanga mea, care tocmai vroia sa bea apa dintr-o sticla, sticla care sifonase prelung si enervant sub actiunea degetelor sale, isi uda camasa, ramanand cu sticla suspendata la nivelul gurii. Babaciunea barfitoare scapa telefonul pe jos si cauta sa-si ridice falca alungita involuntar inspre podea. Neuroana mea pune o mana la ochi, ca si cum de pe scena ar izbucni un focar puternic de lumina. Doua domnisoare ganguresc fericite la doua randuri mai in fata iar grupul de pensionari din dreapta forfoteste a revolta.
Pablo (Serban Borda) a aparut pe scena…GOL! Slipul ala rosu e de negasit. Surpriza lui Reme e infima pe langa surpriza spectatorilor care inghit”” cu galci scena petrecuta in fata lor. Cativa dintre pensionarii din dreapta noastra ar lua masuri dar, vorba aia, oricat ar masura… Babei din draperie ii curg balele la vederea “organului”de represiune iar tinerelul din stanga tasteaza ceva ce, precum am vazut cu coada ochiului, parea a fi: “Tocmai am vazut o p…a”.
Piesa se desfasoara cu repeziciune, precipitat uneori, prezentandu-ne un alt plan al desfasurarii evenimentelor. Un plan paralel, un “ce-ar fi fost daca” extrem de bine prezentat, cu banuieli, cu indoieli, cu crize si nelamuriri, cu surprize si pasiuni launtrice.
Reme constata cu stupoare ca Pablo i-a luat locul lui Vicente si, cand acesta din urma soseste impreuna cu Laura, laudandu-si cu aplomb reusitele sexuale din noaptea precedenta, banuieste ca totul ar fi o gluma. Intrand in ceea ce ea banuia ca e un joc, precum propusese deunazi Pablo, Reme trece prin momente grele, intelegand intr-un final ca gluma nu e gluma si ca, ceea ce i se intampla, e ceea ce trebuia sa fie daca ea nu ar fi furat cheile lui Vicente. Planul acesta paralel, dar diferit, se scurge incet catre un deznodamant pe care toti spectatorii il asteapta, pe care Reme il asteapta, agonizant chiar.
In momentul in care totul ar trebui sa revina la normal, cand Reme reface evenimentele din seara in care banuieste ca totul a luat-o razna, apare un al treilea plan, parelel primelor doua, un plan cu atat mai socant cu cat face concurenta acerba momentului de goliciune al lui Pablo. Un plan in care Laura ii declara amorul lui Reme. Am senzatia ca sunt prins intr-o spirala decisa de “ce-ar fi fost daca”, spirala care arunca pe scena o multitudine de planuri, de posibilitati din care noi am vazut doar a mia parte.
Lumina se stinge iar publicul uita sa aplaude. Nu, e gresit spus uita! Spectatorul e pierdut inauntrul sau cautand, fara voie, acele momente definitorii ale vietii sale. Inevitabil isi pune acea intrebare:
-Ce-ar fi fost daca?
Scena e din nou scaldata in lumina, aplauzele izbucnesc in sfarsit, baba telefonista e in picioare, tinerelul din stanga mea, la fel, pensionarii aplauda si ei cu aplomb. Piesa a fost una care ne-a dat de gandit multora dintre noi.
Eu ma bucur ca Serban Borda a aparut gol pe scena, dezvaluindu-si organul, caci din acel moment baba a renuntat sa vorbeasca la telefon, tanarul cel intarziat a fost absorbit de piesa, iar pensionarii si-au uitat foiala aceea enervanta. Poate ca batrana spera sa mai vada inca odata un organ tanar, poate ca tinerelul spera sa-i scrie pitipoancei sale ca “a mai vazut o p..a”, iar pensionarii sperau ca pot inca o data sa isi reia masuratorile… Se prea poate. Dar ar trebui ca, la fiecare piesa de teatru in momentele in care unui spectator ii suna telefonul, cand altul mananaca chipsuri sau cineva vorbeste ca si cu ar fi in autobuz, pe scena sa apara un actor, nu zic neaparat sa fie Serban Borda, in stermeleagul gol.
Nu zic ca acel moment a fost definitoriu pentru piesa. Nuuu! Departe de mine acest gand. Eu spun doar ca, din acel moment m-am bucurat sa pot urmari, nederanjat de nimeni si nimic, o piesa buna, o piesa care mi-a dat de gandit. O piesa decisa de:
-Ce-ar fi fost daca?
afis-cancun-370x525

Advertisements

Lasa un comentariu

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s