Cea mai uda defilare

Posted: July 25, 2014 by zmolem in Amuzante
Tags: , ,

Imi verific inca o data esarfa de matase alba de la gat. Ma apuca groaza cand ma gandesc la orele de stat in soare care ma/ne asteapta. ‘Tu-i defilarea ma-sii. Ce dracu sa facem, suntem si asa putini, ca nenea ministeru nu are bani sa mai angajeze altii ca noi, si prindem pe banda rulanta orice defilare, depunere de coroane sau inmormantare unde tre’sa bubuim trei salve ca poate se scoala mortu. Cum ziceam, ma studiez cu ochi critici in oglinda si scap o injuratura de-aia neaosa de la Bihor, injuratura in care pomenesc cel putin trei sfinti, un organ si un obect de mobilier, si imi desfac din nou esarfa de la gatlej.
-Baga-mi-as sa-mi bag… Esarfa ma-sii…
De partea cealalta a sirului de chiuvete se aude o alta insiruire de organe, sarbatori si neamuri. E Berbecu, asa-l alintam noi, o dihanie de om, fara prea multe conexiuni neuronale.
-Vino-ncoa! Hai aranjeaza-mi f%#aiu asta de esarfa. %&tele ma-sii de treaba.
Il aranjez mai ceva ca pe un ginerica si, drept rasplata imi aranjeaza si el mie esarfa. Ma trec apele cand simt ca strange cu sete, taindu-mi portia de aer, apoi elibereaza usor fixand-o la mare arta. Imi aplica un scuipat antideochi, isi ia arma de pe jos si dispare catre chiosc sa-si ia un suc. Eu raman semisufocat in fata oglinzii.
De pe hol Nicky rade cu pofta de mine insa ii trece cand Berbecu se intoarce si-l intreaba:
-Vrei sa te aranjez si pe tine?
E clar ca nu vrea, la ce gat subtire are, s-ar fringe ca o scobitoare sub actiunea degetelor lu’ Berbecu.
Ne caram hoiturile inspre platou, cu o scarba si o lene demna de niste oameni taman sositi de la nunta. Ce e drept e ca jumatate dintre noi suntem veniti din libere. Da’ ce mai conteaza cand faci douasute si ceva de ore pe luna cand ai ocazia sa servesti patria, de zilele orasului, intepenind in onor la ixshpemii de grade celsius, pentru ca dom’ prefect si dom’ primar sa-si tina discursurile kilometrice iar o legiune de popi sa ii inchine ode si pupincureli arhiepiscopului, de parca ala si cu duhul sfant au intemeiat orasul. Basca mai vine si printu vietii mele sa depuna o coroana la statuia strabunica-sii apoi sa ne aplaude simandicos in timp ce noi defilam in aplauze si urale de fete virgine. Mno, ‘om face-o si p-asta, ca doar n-or defila comunitarii, gardienii lu’ Mudura si maturatorii de la RER.
Ne trec toate apele la inspectia comandantului. Stim cu toti ca oricat am fi de ferchezuiti si aranjati tot ne poate gasi cate-o hiba, daca vrea. Se pare ca acum nu vrea. Nu vrea dar nu poate sa nu-l treaca prin toate apale murdare de pe Peta pe desteptu de Tavi. Asta are rarul talent de a semnaliza si de a sari cu poponetu-n organu erect taman cand ti-e lumea mai draga. Si acum stam in soare ca ca rufele puse la uscat pentru ca specimenu’ a uitat sa-si faca bocancii. La comanda savarsitoare “Marsh” dispare Tavisor inspre companie sa-si lustruiasca bocancii. Ii transmitem cu totii multa carne macra care nu-i incape in frigider de aia de saptamana trecuta cand plutonul nostru a facut curatenie in toata unitatea din cauza lui.
Se intoarce specimenu si ne deplasam inspre locatia unde ne vom coace creierele si alte organe in soarele asta infernal. Avem aprobare sa fumam in timpul deplasarii ca dupa aia timp de trei ore si ceva fumam virtual. Brusc nivelul de vizibilitate in jurul nostru scade dramatic. Suntem 24 de fumatori din 30. Cu totii fumam simultan. Simultan cu aparitia unui nor de fum alarmant de dens vine si comanda:
-Stingeti tigarile.
Undeva in spatele plutonului se aude un:
-Tuz pe mamica-ta Tavi.
Iar a facut asta ceva.
Un card de studente galagioase trece pe langa noi. Una dintre ele se umezeste instantaneu la vederea atator masculi feroce, dracu stie ce au femeile astea cu haina militara de le place atata, ranjeste ca o tuta si intoarce capul dupa noi, sa ne admire. Ne admira cu pofta pana se lipeste, cat se poate de artistic, de un stalp de curent. E frumos sa faci asta cand plutonul pe care-l admirai mainainte rade de tine cu lacrimi sincere. Am ajuta-o dar suntem in intarziere, asa ca fatuca nu are ce face si se ridica singura si pleaca rusinata in directia opusa. Probabil momentul asta are sa-i marcheze viata sentimentala viitoare, neputand sa aiba orgasm decat in fata unui pluton de dobitoci razand in hohote. Suntem niste nemernici.
Ajungem in piateta unde ne asteapta calvarul festivitatilor. Avem 5 minute sa fumam, sa bem apa ori sa ne aranjam handicapatele alea de esarfe albe de la gat, care oricum stau numai bine nu. De ce nu ne dau papioane albe, ar arata mai bine…
Berbecu sugruma juma’ de pluton, dornic nevoie mare sa isi arate talentele de stilist vestimentar, expert in esarfe albe de ceremonie. Tavi incaseaza cu stoicism bascalia catorva colegi, Gogoshu transpira ca o vaca si miroase aidoma. Ce sa faca bietu om daca are transpiratia abundenta si urat mirositoare? Il trecem degraba in coada formatiei, contra vantului, pentru ca nu vrem sa ne amorteasca terminatiile olfactive ori sa lesinam intoxicati. Apare si plutonul de jindari. Ne gratulam cu ei si facem misto de cativa mai rotofei. Dracu stie de unde ii angajeaza asa consistenti! Apar si frontieristii, doua plutoane de elevi militari, imberbi si speriati. N-au arme ca nu se risca nimeni sa le dea asa ceva pe mana. Au sa stea ca niste scanduri in formatie dar macar nu vor suferi de dureri de spate ca noi si albastrelele de la jindari.
-Atentiuneee!
E clar, incepe. Formatia se relocheaza cativa pasi mai la dreapta, catre fanfara frontieristilor. Prindem o fanta de umbra racoroasa careia ii inchinam ode si cantece de dragoste. Are sa treaca repede dar macar o ora sa stam la umbra. Fanfara e prea aproape de noi. Trombonu si toba ne sparg timpanele, clarinetul canta suav, trompeta ta-ta-tamtatatata-ta…
Vin oficialitatile. Comandantu’ nost e martial si solemn, prefectu e ca scos din cutie, primaru e mustacios. Saluta drapelul si isi continua calea catre pupitru.
O doamna plange linistit,
Un caine latra de la geam,
Si uite printul n-a venit
Si alte rime nu mai am.
De unde sa am, ca umbra a coborat incet in spatele meu si cum sunt cap de formatie, de ce dracu m-a facut mama de un metru optzecisisase, sunt primul expus la canicula.
Se canta imnul. Comandantul si ceilalti militari stau in onor, primarul sta cu mana la inima… sau portofel, ca a vazut neste minoritari in public, prefectu sta cu mainile la organ de zici ca sta in zid la o lovitura libera. Incep apoi discursurile. Ai nostri e scurti. Ai lor e prea multi. Nenea istoricu ne rupe mufa cu o poveste de o juma de ora. Parca am mai auzit-o si anii trecuti. Mai bine ne facea cd-uri si o ascultam acasa, pe buda, in momente de grava constipatie.
Trec discursurile si incepe slujba. Sunt doar patru popi si vreo zece sergenti de-aia de-ai lor in sutane aurite. Au astia pe ei haine cat PIB-ul unei tari de lumea a treia. Doaaamneee miluieeeeesteeee! Incepe dezmatul. Astia parca nu stiu ca e ziua orasului si i se inchina si se ploconesc unui burtos cu baston si coroana care sade binemersi pe un scaun, la umbra. La soare ar fi stralucit prea tare si nu cred ca vroia sa-si orbeasca enoriasii si sa nu mai vada cati bani sa dea la cutia milei.
O ora de slujba. Popimea e in delir. Noi suntem mumificati, nu dezhidratati. Daca ar fi sa se contorizeze kilometrii de organe trimise de la noi spre ei ar ajunge pana pe planeta Neptun unde ar putea calatori in voie. Si ar ramane acolo, spre binele lor, sa-i convertasca pe extraterestri. Incepe depunerea de coroane. Aflam cu stupoare ca nu sunt decat 49! O nimica toata. Adica la 1 minut pe coroana, plus cohortele de prunci cu flori, mai avem cel putin o ora. Misto, nu? Iar mie-mi fierbe creierul. Berbecu se plange ca-l scapa pishu, ala crapa de sete, alalalt se plange de transpiratia lu Gogoshu si ameninta ca dezerteaza. Nicky e mic de tot si inca are umbra. Am schimba cu totii locul cu al sau dar nu da bine un metru si jumate de om in fata formatiei. Iar fanfara canta:
“Preeesarati pe-a lor mormiiinteee”
Tataaatatataataaa taaaam taaaam. Tutututrututu tutuuu.
Noi avem treaba cu mormintele altcuiva. Geo sanitaru se preumbla printre “relicvele” ministerului, recte pensionarii militari. Astia batrani ca pamantul, dar destoinici si mandri, suporta cu greu caldura. Nea Oli, seful grupului de benzionari, face poze desi, la viteza cu care se misca, mai bine ar picta.
Tataaatatataataaa taaaam taaaam. Tutututrututu tutuuu.
Fanfaristii se scurg pe asfalt. Nu e unul intre ei sa nu fie ud leoarca. Astia au sa moara pana se termina cermonia. Oare n-au varianta scurta? Din grupul de privitori din fata noastra rasare o doamna “multa” cu un razgaiat de copil de mana. Ala micu, sa tot aiba vreo zece ani, linge cu o pofta epocala o juma’ de lamaie. Brusc realizez, nu doar eu, ca ceea ce va urma va fi mai mult decat epic. Ii privesc cu coada ochiului pe colegii fanfaroni…fanfaristi… cum dracu le-o zice, ca de caldura nici nu mai gandesc bine. Trombonistul si saxofonistul se congestioneaza la fata.
Tataaatatataataaa taaaam taaaam. Horc. Hoooorc. Tutututrututu tutuuu. Hoorcl horcl.
Nea Matei, dirijorul, se intoarce contrariat catre ai sai slujbasi si ii apostrofeaza din priviri. Ala micu linje, suje, roade pe lamaie de parca ar veni sfarsitul lumii. Mie-mi ploua in gura. Daca mie imi ploua, cu siguranta si altora. Diferenta e ca eu pot sa inghit toata productia de saliva. Ma uit usor in dreapta si ma pufneste rasul. Fanfaristii au priviri disperate de parca un pitbull ar sta sa-i muste de organele reproducatoare.
Tataaatatataataaa horcl taaaam horc taaaam. Horc. Hoooorc. Tutututrututu horcl shfleorcl tutuuu. Hoorcl horcl
Presarati pe-a lor morminte se transforma din Tataram tara taraaatam intr-un horcl shfleorcl epocal, pe masura ce fanfaristilor le curg balele la vederea micului asasin, lingator/sugator de lamai. Cum dracu de a aparut asta aci, taman acum, cu lamaia ma-sii cu tot? Nea Matei priveste disperat catre ala micu. Intelege si el ca pustiulica ii ucide oamenii, bucata cu bucata.
Shfeorcal shmorcal. Fanfara horcaie din instrumentele care se umplu incet cu saliva, multa saliva. Mai sunt 20 de coroane dar nu cred ca apucam finalul fara sa izbucnim in ras. Pana si Tavi si Gogoshu au inteles care e soparla cu horcaiala fanfarei si chicotesc in spatele formatiei. Nicky ar vrea si el sa vada, de la cei 163 de centimetri ai sai, si il aud mormaind ca nu vede de Feri.
-Apleaca-te, ii suiera acesta, ca ma cracesc eu sa vezi!
Ma musc instinctiv de buza ca sa nu rad. Ala micu a terminat lamaia si i-o da enormitatii de ma-sa. Fanfara se detensioneaza. Nea Matei zambeste usurat. Zambim cu totii, ca niste tembeli, cand vedem ca doamna scoate dintr-o plasa de Catena cealalta jumatate de lamaie. Tobosarul, un tip slabut, cu haine cu doua numere mai mari, se defecteaza iremediabil de atata ras si bate ritmul gresit. Total gresit.
Horcal shmocal shfleorcal buuum bum!
Gata. Mai e o coroana si copiii. Se termina horcaiala instrumentelor scaldate in saliva, in scancelile disperate ale fanfaristilor.
-Ba, io ma duc sa-l omor pe ala micu, strepezeste iritat trompetistu. Tu-i pe maica-sa aia Moby Dick.
Se da comanda pentru incolonare. In sunet de toba parasim formatia inspre capatul strazii, lasandu-i pe colegii de la fanfara sa isi caute supapele instrumentelor.
Nu indraznim sa comentam prea multe, desi cu greu ne abtinem sa radem, pentru ca in fata noastra apare comandantul. E iritat la culme si cauta explicatii. Plutonierul Lup ii explica printre hohote si sughituri care e cauza dezmatului. Totusi comandantul are simtul umorului si ne lasa in pace.
De undeva din fata se aude comanda:
-Pentru defilare, cu onorul spre dreapta, inaiinteeee MARSH!
Fanfara se aude intonand un Treceti batalioane romane Carpatii. Suna bine, fara horcaituri. Lumea aplauda frenetic. Noi suntem transpirati. Vantul bate din spate. Ii simtim mirosul lui Gogoshu. Da-l dracu de miros numa’ sa se termine odata. Trecem pe langa fanfara care canta cu spor, deasupra unei balti imense de saliva. Ne pufneste rasul. Fotografii si reporteritele, alea de se pupa bot in bot cu partidul, ne tot fac poze. Sper ca am iesit bine, doar suntem cu totii extrem de zambitori.
Undeva in dreapta, pe promenada de pe malul Crisului, trompetistul il fugareste pe micul asasin cu lamaia, urmat de departe de matahala de ma-sa. Auzim vag strigatele lu ala micu:
-Iarta-ma tatiiiii…. Mami m-o pus… Ca te-ai imbatat aseara…
Trompetistu se intoarce catre doamna “Mami”. Matahala face stanga imprejur si se indeparteaza cat poate de repede. Nu mai apucam sa vedem finalul. Nu mai conteaza. E cea mai uda defilare la care am fost vreodata.

Advertisements
Comments
  1. Vienela says:

    Mai omule, nu iti mai irosi neuronul singuratic pe bloguri! Acest text trebuie sa stea intr-o carte, pe cuvant!

    Like

  2. Anonymous says:

    tu-ți lămâia ta Mhai, ca nu ești normal. Bravo, de mult n-am mai râs atât la un text. Cred că-l strângeam de gât pe puști…..

    Like

  3. dan says:

    Grozav!

    O doamna plange linistit,
    Un caine latra de la geam,
    Si uite printul n-a venit
    Si alte rime nu mai am.

    Like

  4. dan says:

    Felicitari!

    Like

  5. Anonymous says:

    buna asta

    Like

Lasa un comentariu

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s